Randamentele obligaţiunilor SUA, Germaniei, Franţei şi altor state „sigure” ating minime record

Randamentele obligaţiunilor emise de Statele Unite, Germania, Franţa, Marea Britanie, Olanda, Austria şi Finlanda au atins vineri minime record, iar pentru titlurile germane pe doi ani au devenit chiar negative, investitorii plătind efectiv bani pentru siguranţa oferită de Berlin.
Economica.net - vin, 01 iun. 2012, 13:44
Randamentele obligaţiunilor SUA, Germaniei, Franţei şi altor state

Datele slabe privind sectorul industriei prelucrătoare din Europa şi Asia au exacerbat temerile tot mai mari privind soarta zonei euro, potrivit cotidianului american Wall Street Journal.

Randamentele obligaţiunilor Spaniei, deja la niveluri considerate nesustenabile, au continuat să crească, alimentate de îngrijorarea privind sistemul bancar al ţării şi regiunile îndatorate puternic.

Titlurile germane pe doi ani, numite şi „Schatz”, au ajuns la un randament minim record de -0,005%, potrivit Tradeweb, investitorii fiind din ce în ce mai deschişi ideii de a plăti pentru a-şi plasa banii într-un loc sigur în timp de criză.

Randamentele negative ar putea fi însă un semn că mulţi investitori mizează pe o destrămare a zonei euro. Sfârşitul monedei unice ar putea aduce câştiguri, dacă activele cumpărte în euro ar fi redenominate într-o nouă monedă germană, care s-ar aprecia puternic.

„Piaţa ia în calcul o probabilitate tot mai mare a unei destrămări a zonei euro şi o ulterioară apreciere a mărcii germane”, afirmă Mark Schofield, şeful diviziei de strategie pentru dobânzi la Citi Investment Research. Randamentele la titlurile pe doi ani ar putea ajunge până la -0,4%, iar randamentele negative s-ar putea extinde la maturităţi de până la patru ani, a spus el.

Obligaţiunile Marii Britanii, Statelor Unite, Franţei şi Olandei au beneficiat, de asemenea, de retragerea investitorilor către plasamente sigure, ajungând la randamente minime record pentru perioadă de zece ani de 1,5%, 1,525%, 2,26% şi 1,5%. Obligaţiunile Germaniei pe zece ani au atins un nivel minim record de 1,16%.

Randamentele pentru Spania au urcat cu 0,07%, la 6,59%, iar cele pentru Italia au avansat cu 0,01%, la 6,05%.
Probabilitatea ridicată a unui vot în favoarea pactului fiscal european în referendumul din Irlanda nu a contribuit prea mult la calmarea pieţelor financiare, notează Wall Street Journal.

Indicele PMI pentru industria prelucrătoare din zona euro a scăzut în mai la 45,1 puncte, de la 45,9 puncte în aprilie. Cifrele pentru Franţa şi Spania au ajuns la minimele ultimilor trei ani, iar Germania a înregistrat un record negativ similar, sugerând că cea mai mare economie din Europa are probleme în a scăpa de impactul problmelor vecinilor din zona euro. Sectorul industriei prelucrătoare din Marea Britanie s-a contractat, de asemenea, în mai, activittea ajungând la minimul a trei ani.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
Asocierea condusă de turcii de la Ozaltin așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct de autostradă din România, respectiv cel de la Topa Mică (doi kilometri) din Autostrada A3......
Cresc șansele lui Cioloș pentru președinția Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei
Cresc șansele lui Cioloș pentru președinția Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei
Republica Democratică Congo (RDC) şi-a exprimat disponibilitatea de a lua în considerare retragerea candidaturii Julianei ...
Discuții KazMunayGas-OMV pentru extinderea cooperării. Țițeiul kazah a devenit vital și pentru Austria
Discuții KazMunayGas-OMV pentru extinderea cooperării. Țițeiul kazah a devenit vital și pentru Austria
Compania națională de petrol și gaze a Kazahstanului, KazMunayGas (KMG), și grupul energetic austriac OMV au discutat ...
Aglomerație la granița cu Ucraina. 360 de camioane așteaptă la coadă
Aglomerație la granița cu Ucraina. 360 de camioane așteaptă la coadă
Poliţia de Frontieră avertizează că aproximativ 360 de camioane aşteaptă să iasă din ţară, prin Punctul de Trecere ...