Preţul petrolului Brent a scăzut sub 100 dolari/baril pentru prima oară în opt luni

Preţul petrolului Brent, de referinţă la bursa din Londra, a scăzut vineri cu 4,6%, la sub 100 de dolari pe baril, pentru prima oară în aproape opt luni, în urma datelor privind creşterea ratelor şomajului în SUA şi Europa, care ar putea provoca scăderea cererii de carburanţi, relatează Bloomberg.
Economica.net - vin, 01 iun. 2012, 18:33
Preţul petrolului Brent a scăzut sub 100 dolari/baril pentru prima oară în opt luni

Şomajul din Statele Unite a urcat în luna mai pentru prima dată în aproape un an, de la 8,1% în aprilie la 8,2%, după o perioadă de declin puternic, în care a coborât de la 9,1% în august.

„Este nevoie de un cuvânt mai puternic decât groaznic, pentru raportul privind piaţa muncii. Totul este provocat de datele economice lamentabile”, a declarat Stephen Schork, preşedinte al companiei Schork Group din Villanova, Pennsylvania.

În zona euro, şomajul a crescut la 11%, un nou maxim istoric, reflectând impactul crizei datoriilor de stat, însoţită de măsuri de austeritate pe întregul continent şi de un impas economic dificil pentru statele mediteraneene.

Petrolul Brent cu livrare în iulie este tranzacţionat în scădere cu 3,09 dolari, respectiv 3%, la 98,78 dolari pe baril, cel mai redus nivel din ultimele opt luni, declinul din acest an fiind de 8%.

Cotaţia petrolului destint pieţei americane este în coborâre cu 2,94 dolari, sau 3,4%, la 83,59 dolari pe baril, după ce a atins 82,56 dolari pe baril, cel mai redus nivel atins în timpul unei şedinţe după 7 octombrie. Preţul a scăzut cu 24% de la un maxim al anului, de 109,77 dolari pe baril, consemnat pe 24 februarie.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
Asocierea condusă de turcii de la Ozaltin așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct de autostradă din România, respectiv cel de la Topa Mică (doi kilometri) din Autostrada A3......
Cresc șansele lui Cioloș pentru președinția Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei
Cresc șansele lui Cioloș pentru președinția Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei
Republica Democratică Congo (RDC) şi-a exprimat disponibilitatea de a lua în considerare retragerea candidaturii Julianei ...
Discuții KazMunayGas-OMV pentru extinderea cooperării. Țițeiul kazah a devenit vital și pentru Austria
Discuții KazMunayGas-OMV pentru extinderea cooperării. Țițeiul kazah a devenit vital și pentru Austria
Compania națională de petrol și gaze a Kazahstanului, KazMunayGas (KMG), și grupul energetic austriac OMV au discutat ...
Aglomerație la granița cu Ucraina. 360 de camioane așteaptă la coadă
Aglomerație la granița cu Ucraina. 360 de camioane așteaptă la coadă
Poliţia de Frontieră avertizează că aproximativ 360 de camioane aşteaptă să iasă din ţară, prin Punctul de Trecere ...