Washingtonul aşteaptă „măsuri accelerate” din partea UE în faţa crizei economice

Casa Albă şi-a exprimat marţi speranţa că Uniunea Europeană va adopta 'măsuri accelerate' în săptămânile ce vor urma pentru a lupta împotriva crizei datoriei în zona euro, înainte de summitul G20 organizat în Mexic, transmite AFP.
Economica.net - mar, 05 iun. 2012, 20:21
Washingtonul aşteaptă

„Liderii europeni par să acţioneze cu un sentiment întărit al urgenţei, iar noi salutăm acest fapt. Ne exprimăm speranţa că Europa va adopta măsuri accelerate în următoarele săptămâni” în faţa crizei actuale, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui american Barack Obama, Jay Carney.

„Măsuri de consolidare a sectorului bancar european sunt deosebit de importante în acest interval de timp”, a adăugat Carney cu prilejul cotidianului său briefing de presă.

În cursul zilei marţi, europenii le-au promis partenerilor din G7 că vor acţiona „rapid” împotriva crizei datoriei.

„Tabăra europeană a declarat că va răspunde cu rapiditate” crizei, a făcut cunoscut ministrul japonez al finanţelor, Jun Azumi, la finalul unei teleconferinţe cu omologii săi din celelalte ţări industrializate membre ale acestui forum (SUA, Canada, Germania, Franţa, Italia şi Marea Britanie).

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE şi NATO reprezintă singura "securitate reală" pentru Europa şi că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de......
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la firmele mici – date AAFBR
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la ...
Rata creditelor neperformante din sistemul bancar românesc a crescut la 2,9% în trimestrul al doilea din 2026, de la minimumul ...
Nava lovită de o dronă în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Anunțul ministrului Apărării
Nava lovită de o dronă în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Anunțul ministrului Apărării
O navă a fost lovită de o dronă aeriană în apele teritoriale ale Române, la șapte mile marine de Sfântu Gheorghe. ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
Asocierea condusă de turcii de la Ozaltin așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct de autostradă din România, ...