Prima victimă financiară la Euro 2012

Săptămâna de debut a Campionatului European de Fotbal Euro 2012 a adus prima victimă financiară de calibru a evenimentului sportiv găzduit de Polonia şi Ucraina, grupul de construcţii PBG, al treilea ca mărime de pe piaţa poloneză, falimentând din cauza contractelor prea costisitoare, a scumpirii materiilor prime şi a lipsei creditului.
Economica.net - J, 07 iun. 2012, 05:39
Prima victimă financiară la Euro 2012

PBG, care a participat la construirea a trei din cele patru stadioane poloneze destinate meciurilor Euro 2012, a cerut protecţie faţă de creditori acuzând că a devenit insolventă din cauza contractelor de construcţie a drumurilor extrem de costisitoare, a expunerii la potenţialele plângeri legate de construirea stadionului naţional din Varşovia şi a întârzierilor în negocierile cu băncile.

Falimentul are ca scop facilitarea ajungerii la un acord cu creditorii pentru reducerea datoriei cu până la 31%, scrie ZF.

PBG este implicat în construirea a 130 de kilometri de autostradă şi drumuri expres, investiţie de 5 miliarde de zloţi (1,15 miliarde euro). Grupul se plânge că din cauza creşterii preţurilor materialelor de construcţii contractele rutiere nu mai sunt profitabile. Citeşte mai mult pe ZF

Te-ar mai putea interesa și
Polonezii de la Maspex aduc bani noi în România: vor investi 870.000 de euro în fabrica din Prahova. Jumătate provin din fonduri europene
Polonezii de la Maspex aduc bani noi în România: vor investi 870.000 de euro în fabrica din Prahova. Jumătate provin ...
Producătorul polonez din industria alimentară Maspex, cu branduri precum Tymbark, Tedi, Bucovina, La Festa, Salatini și Purcari în portofoliu, a primit undă verde pentru derularea unui proiect......
România va avea la începutul lui 2027 peste 10.000 MW instalați în solar, spune industria. Care sunt previziunile pentru stocare și ce ar asigura instalarea mai rapidă a bateriilor
România va avea la începutul lui 2027 peste 10.000 MW instalați în solar, spune industria. Care sunt previziunile pentru ...
Oficialii industriei fotovoltaice estimează că la finalulul anului acesta România va avea undeva la 10.000 MW instalați ...
Dacia Striker merge deja pe străzile Europei, deși nu a avut încă premiera mondiala. Primele unități în statisticile de înmatriculări
Dacia Striker merge deja pe străzile Europei, deși nu a avut încă premiera mondiala. Primele unități în statisticile ...
Bilanțul comercial al mărcii Dacia pentru primele opt luni din 2026 indică o contracție a volumelor pe piața europeană, ...
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii Groenlandei şi Danemarcei au semnat marţi un acord care permite o prezenţă ...