Cel mai vechi distribuitor de medicamente din România a intrat în insolvenţă

Tamisa Trading, jucător de talie mică din piaţa de distribuţie farma din România, activează aici de mai bine de 20 de ani, fiind prima companie care a asigurat distribuţia de medicamente la nivel naţional. Firma şi-a cerut insolvenţa pe 21 mai 2012, iar la data de 29 mai Tribunalul Bucureşti a admis începerea procedurii de insolvenţă. După patru ani în care a mers pe pierdere, Tamisa Trading Distribuţie a revenit pe profit în anul 2010.
Cristina Şomănescu - J, 07 iun. 2012, 11:36
Cel mai vechi distribuitor de medicamente din România a intrat în insolvenţă

Firma independentă de avocatură Mareş, Danilescu şi Asociaţii reprezintă distribuitorul de medicamente Tamisa Trading în procedurile de insolvenţă şi restructurare.

La 29 mai 2012, Tribunalul Bucureşti a admis cererea debitorului (Tamisa Trading Distribuţie) de începere a procedurii insolvenţei, potrivit informaţiilor publicate pe pagina oficială a Tribunalului Bucureşti. Tamisa Trading Distribuţie şi-a cerut insolvenţa pe 21 mai, potrivit aceleiaşi surse oficiale, pe care o puteţi consulta aici.
Tribunalul Bucureşti a desemnat ca administrator judiciar pe REI Insolvency IPURL, cu o remuneraţie de 3.100 lei ( TVA inclus) din averea debitorului (TamisaTrading Distribuţie), potrivit informaţiilor publicate pe pagina oficială a Tribunalului Bucureşti.

Dalina Terzi, partener la firma de avocatură Mareş, Danilescu şi Asociaţii, coordonează echipa specializată în insolvenţă şi restructurare care asigură asistenţa juridică pentru Tamisa Trading Distribuţie, potrivit unui comunicat al firmei de avocatură.

Amintim că în martie 2010, fraţii Tudorache (Radu Tudorache şi Rareş Tudorache) au vândut distribuitorul de medicamente Tamisa Trading Mihaelei Atanasiu şi lui Daniel Boboescu pentru aproximativ 200.000 de euro. Fraţii Tudorache preluaseră Tamisa Trading Distribuţie în 2007.

După patru ani consecutivi în care a mers în pierdere, Tamisa Trading Distribuţie a revenit pe profit în 2010.

Tamisa Trading Distribuţie a raportat pierderi nete de 3,3 milioane de lei în 2008 şi de 2,9 milioane de lei în 2009.
În 2010, firma a revenit pe profit. Tamisa Trading a raportat profit net de peste 244.000 de lei în 2010 şi o cifră de afaceri de peste 37,32 de milioane de lei în anul 2010, potrivit informaţiilor publicate pe mfinante.ro. În 2010, firma de distribuţie avea 61 de angajaţi, potrivit Ministerului de Finanţe.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE şi NATO reprezintă singura "securitate reală" pentru Europa şi că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de......
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la firmele mici – date AAFBR
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la ...
Rata creditelor neperformante din sistemul bancar românesc a crescut la 2,9% în trimestrul al doilea din 2026, de la minimumul ...
Nava lovită de o dronă în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Anunțul ministrului Apărării
Nava lovită de o dronă în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Anunțul ministrului Apărării
O navă a fost lovită de o dronă aeriană în apele teritoriale ale Române, la șapte mile marine de Sfântu Gheorghe. ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
Asocierea condusă de turcii de la Ozaltin așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct de autostradă din România, ...