Silvio Berlusconi şi-a dat demisia de la conducerea Guvernului italian

Silvio Berlusconi şi-a dat demisia sâmbătă seara, după ce deputații italieni au adoptat definitiv măsurile promise Uniunii Europene în vederea reducerii datoriei și relansării creșterii economice.
Economica.net - S, 12 nov. 2011, 17:41

Il Cavaliere, în vârstă de 75 de ani, şi-a depus mandatul în fața președintelui țării, Giorgio Napolitano,potrivit unui comunicat de presă transmis de Palatul Quirinal.

Silvio Berlusconi s-a declarat sâmbătă seara profund întristat de huiduielile cu care a fost întâmpinat la încheierea ultimului său consiliu de miniștri, înainte de a se îndrepta spre reședința sa de la Roma, a anunțat agenția Ansa, citată de AFP.

„Mi-au produs multă suferință”, le-a mărturisit Il Cavaliere câtorva lideri ai partidului său reuniți la domiciliul său înainte de a merge la Palatul Quirinal, sediul președinției țării, pentru a-și prezenta demisia.

În timp ce pleca de la reședința sa privată către Quirinal, manifestanții salutau trecerea sa în mașină strigându-i „Bufonule! Bufonule!”, „Rușine!” și „S-a terminat!”.

Într-o ambianță tensionată, deputații au adoptat textul cu 380 de voturi pentru, 26 împotrivă și două abțineri. Principalul partid de opoziție, Partidul Democrat, nu a participat la vot pentru a nu împiedica adoptarea acestor măsuri cruciale.

„Astăzi cade cortina peste o pagină lungă și dureroasă din istoria noastră”, a declarat Dario Franceschini, deputat al Partidului Democrat.

Italia este „o țară care vrea să întoarcă pagina și să o ia de la zero. Mâine, vom intra într-o nouă eră: va trebui să reconstruim din cenușă economia, justiția, legea electorală…”, a continuat el.

La rândul său, Fabrizio Cicchitto, de la Poporul Libertății (PdL), partidul lui Silvio Berlusconi, a afirmat că acesta din urmă a acceptat să demisioneze „când nu era obligat să o facă”.

„El a demonstrat conștiință națională, îi mulțumim pentru acest lucru și ne exprimăm solidaritatea cu el în fața atacurilor a căror țintă este „, a adăugat el pe fondul huduielilor a numeroși deputați.

În timpul dezbaterilor, câteva sute de manifestanți s-au reunit în fața Parlamentului din Roma strigând „Demisia, demisia”. Purtând drapele italiene tricolore – verde, alb, roșu -, unii dintre ei afișau și pancarte pe care se putea citi „bye-bye Silvio!”.

Te-ar mai putea interesa și
Prima locomotivă Alstom, care a atins 200 km/oră, a fost livrată ARF
Prima locomotivă Alstom, care a atins 200 km/oră, a fost livrată ARF
Alstom anunță marți livrarea către ARF a primei locomotive electrice de nouă generație din România, care a atins în teste viteza de 200 km/oră....
Românii plătesc 16.000 de euro pentru o bucătărie premium: afacerile Nolte Home Studio au crescut cu 50%
Românii plătesc 16.000 de euro pentru o bucătărie premium: afacerile Nolte Home Studio au crescut cu 50%
Nolte Home Studio, care distribuie în România bucătăriile Nolte Küchen, unul dintre liderii europeni în mobilier de ...
Penurie de carburanţi în Franţa – Aproape 20% din benzinării au rămas fără o parte din combustibilii pe care-i vindeau
Penurie de carburanţi în Franţa – Aproape 20% din benzinării au rămas fără o parte din combustibilii pe care-i ...
Aproape una din cinci benzinării din Franţa se confrunta, marţi dimineaţa, cu lipsa unuia sau mai multor combustibili, ...
Parc nou în București, se va numi “Donald Trump”, anunț oficial
Parc nou în București, se va numi “Donald Trump”, anunț oficial
Daniel Băluță, primar al sectorului 4 al Capitalei a spus că un nou parc pe care Primăria îl organizează deja se va ...