Prețurile mici îi fac pe turiștii turci să invadeze Grecia, pe când pentru greci este costisitor de vizitat Turcia

Turiștii turci iau cu asalt Grecia, fiind atrași de prețuri mai mici și oferte turistice accesibile. Pe de altă parte, grecii nu își mai permit să viziteze Turcia, deoarece costurile au crescut semnificativ.
Mediafax - S, 06 iun. 2026, 10:58
Prețurile mici îi fac pe turiștii turci să invadeze Grecia, pe când pentru greci este costisitor de vizitat Turcia

Relațiile economice și turistice dintre Grecia și Turcia s-au modificat semnificativ în ultimii ani. Deși volumul total al schimburilor comerciale și turistice s-a dublat în ultimii cinci ani, beneficiile sunt distribuite inegal, potrivit publicației Blic, citate de Mediafax.

Numărul grecilor care călătoresc în Turcia a rămas relativ constant, la puțin peste 500.000 de persoane anual. În schimb, turiștii turci care vizitează Grecia s-au înmulțit foarte mut, ajungând la peste 1,5 milioane anul trecut, de aproape trei ori mai mulți decât în urmă cu patru ani.

Relațiile economice și turistice dintre Grecia și Turcia s-au modificat semnificativ în ultimii ani. Deși volumul total al schimburilor comerciale și turistice s-a dublat în ultimii cinci ani, beneficiile sunt distribuite inegal, potrivit Blic.

Numărul grecilor care călătoresc în Turcia a rămas relativ constant, la puțin peste 500.000 de persoane anual. În schimb, turiștii turci care vizitează Grecia s-au înmulțit foarte mut, ajungând la peste 1,5 milioane anul trecut, de aproape trei ori mai mulți decât în urmă cu patru ani.

„Acum aproximativ zece ani, oamenii veneau din Grecia în Turcia pentru a face cumpărături, mai ales în Istanbul, Edirne și Keșan. Acum, însă, vedem mult mai mulți vizitatori din Turcia mergând în Grecia, pentru că orice vor ei să cumpere este mai ieftin acolo”, a explicat Maria Dimu, rezidentă în Istanbul, potrivit Blic.

Aceasta spune că diferențele de preț au schimbat complet comportamentul de consum.

„De aceea oamenii merg în Grecia. Vizitează Tracia, mai ales Alexandroupoli, iar unii ajung chiar și la Kavala- fie pentru vacanță, fie pentru cumpărături, mai ales pentru mâncare, băuturi și produse din carne, care sunt foarte scumpe aici, în Turcia.”

De ce reduc grecii cheltuielile

Pe partea cealaltă, comercianții din Istanbul observă o scădere a numărului de turiști greci și a consumului făcut de aceștia.

„Înainte aveam mai mulți clienți greci, iar acum le este greu chiar și să vină în Turcia, darămite să facă cumpărături. Motivul este situația lor financiară și prețurile mari”, a spus Kantar Pehlivanoglu, proprietar al unui stand de bijuterii și accesorii din Istanbul.

Datele oficiale arată că fiecare turist grec a cheltuit anul trecut în medie aproximativ 340 de euro pe o vizită în Turcia. Totuși, creșterea prețurilor din Turcia a redus semnificativ puterea de cumpărare, ceea ce limitează consumul.

Pe de altă parte, turiștii turci cheltuiesc în Grecia puțin peste 300 de euro pe călătorie, însă consideră destinația mai accesibilă.

„Este mult mai ieftin să mergi în Grecia, să iei cina într-o tavernă, să bei ouzo, să înnoptezi și să te întorci, decât să faci același lucru în Istanbul”, a adăugat Maria Dimu.

Consulatul grec din Istanbul: 1.300 de vize pe zi

Grecia a devenit o destinație extrem de atractivă pentru cetățenii turci. Potrivit surselor diplomatice, consulatul grec din Istanbul emite aproximativ 1.300 de vize zilnic, majoritatea cu intrări multiple.

În plus, programul „Visa Express”, aprobat de Comisia Europeană, permite accesul rapid al turiștilor turci în 12 insule grecești, printre care Kos, Rodos, Lesbos, Samos, Chios, Patmos, Limnos și Samothraki. Viza este valabilă șapte zile și se aplică strict insulei pentru care a fost emisă.

Anul trecut, cele mai vizitate insule de turiștii turci au fost Kos, Rodos și Chios. De asemenea, aproximativ 25.000 de cetățeni turci au obținut sau sunt în curs de obținere a permiselor de ședere în Grecia, prin programe de tip „golden visa” sau pentru muncă.

Te-ar mai putea interesa și
O nouă avarie în sistemul energetic. Un grup pe cărbune de la Rovinari a fost oprit
O nouă avarie în sistemul energetic. Un grup pe cărbune de la Rovinari a fost oprit
Unul dintre grupurile mari de generare de energie electrică din România, o unitate de 330 MW de la Rovinari, s-a oprit accidental ieri și va fi repornit sâmbătă dimineață....
Riscurile frecvente acordării beneficiilor extrasalariale – avocat
Riscurile frecvente acordării beneficiilor extrasalariale – avocat
Beneficiile extrasalariale care intră în plafonul global de neimpozitare de 33% din salariul de bază sunt calculate individual, ...
Un nou război mondial? China anunţă că „reunificarea” cu Taiwan este obligatorie
Un nou război mondial? China anunţă că „reunificarea” cu Taiwan este obligatorie
China a afirmat miercuri că "reunificarea" este pentru taiwanezi o chestiune "obligatorie" şi nu "opţională", sărbătorind ...
VIDEO Autostrada Unirii A8: Peste 300 de muncitori mobilizați pe primul lot în construcție din sectorul montan
VIDEO Autostrada Unirii A8: Peste 300 de muncitori mobilizați pe primul lot în construcție din sectorul montan
Mobilizare foarte bună a constructorului pe lotul 1D Joseni-Ditrău al Autostrăzii A8 Târgu Mureș-Târgu Neamț, la mai ...