Cipru preia preşedinţia UE, în plin marasm economic

Cipru, stat nevoit să ceară sprijinul financiar al Uniunii Europene şi FMI pentru susţinerea băncilor, preia duminică preşedinţia Uniunii Europene cu dificila sarcină de a împiedica zona euro să intre în haos financiar, relatează AFP.
Economica.net - D, 01 iul. 2012, 10:24
Cipru preia preşedinţia UE, în plin marasm economic

Reprezentanţi ai Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţional şi ai Băncii Centrale Europene (BCE) sunt aşteptaţi săptămâna viitoare în Cipru pentru a evalua situaţia sistemului bancar şi al finanţelor publice.

Aceştia trebuie să determine necesarul financiar al Ciprului, membru al zonei euro din 2008, şi reformele care trebuie aplicate în schimbul ajutorului.

Situaţia este complexă întrucât Cipru trebuie să organizeze negocierile referitoare la bugetul UE pentru anii următori, în timp ce se confruntă cu propriile probleme economice, a subliniat analistul Fiona Mullen.

„Ar fi jenant pentru orice ţară să îşi asume preşedinţia UE şi în acelaşi timp să ceară bani partenerilor”, a notat Mullen.

În opinia sa, condiţiile pentru ajutorul european ar trebui să fie draconic, întrucât guvernul a amânat să ia măsuri de echilibrarea finanţelor.

Statul cipriot trebuie deja să îşi majoreze veniturile cu 200 de milioane de euro, prin noi creşteri de impozite şi economii, pentru a reduce deficitul bugetar de la 6,3% în 2011 la sub 3% în acest an.

Guvernul a anunţat că nu va modifica impozitul pe profit de 10%, nivel foarte scăzut pe ansambul UE, care îi permite să atragă investitorii străini.

Responsabilii europeni vor încerca în schimb să impună reducerea cheltuielilor publice, reformarea sistemului de indexare a salariilor şi îmbunătăţirea supravegherii băncilor cooperatiste, a arătat Mullen.

În paralel, preşedintele cipriot Demetris Christofias încearcă să obţină un împrumut din partea Rusiei sau Chinei, pentru a uşura conduţiile impuse de UE.

Pentru 2012, autorităţile de la Nicosia au primit deja din partea Rusiei un împrumut de 2,5 miliarde de euro.

Cipru, al cincilea stat din zona euro nevoit să ceară ajutor financiar internaţional, este afectat de expunerea mare la Grecia. Mai multe bănci cipriote deţin portofolii mari de obligaţiuni suverane elene, care au fost puternic devalorizate.

Ratingul suveran al Ciprului a fost retrogradat în categorie speculativă, nerecomandată investiţiilor, de către cele trei mari agenţii de rating, astfel că ţara nu se mai poate finanţa de pe pieţele internaţionale.

Analiştii estimează că necesarul de finanţare al Ciprului este de până la 10 miliarde de euro.

La nivel minim, ar fi nevoie de 2,3 miliarde de euro pentru recapitalizarea celor mai mari două bănci din ţară, Cyprus Popular Bank şi Bank of Cyprus.

Bank of Cyprus este prezentă în România sub brand propriu, iar Cyprus Popular Bank prin Marfin Bank.

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...