Bulgarii vor să facă şapte microhidrocentrale pe râul Someş

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a anunţat, miercuri, că o firmă din Bulgaria ar putea construi în parteneriat public - privat şapte microcentrale pe râul Someş, proiectul fiind estimat la 220 de milioane de euro, scrie MEDIAFAX.
Economica.net - mie, 08 aug. 2012, 09:38
Bulgarii vor să facă şapte microhidrocentrale pe râul Someş

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Horea Uioreanu, construcţia microhidrocentralelor se va derula pe parcursul a trei ani, proiectul urmând să înceapă în cursul anului 2013.

„Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a făcut o vizită de lucru în Bulgaria, la sediul firmei PVB Power Bulgaria AD, o companie cu acţionariat italian care urmăreşte dezvoltarea energiei din resurse regenerabile prin valorificarea potenţialului hidroenergetic al râurilor de pe teritoriul Europei. În cadrul vizitei s-a discutat despre posibilitatea unui parteneriat public-privat care s-ar putea concretiza prin realizarea unui număr de şapte microhidrocentrale pe râul Someş, dintre care una şi pe teritoriul judeţului Cluj, în comuna Vad. Valoarea totală a proiectului «Someş River» este de peste 220 de milioane de euro. Construcţia microhidrocentralelor se va derula pe parcursul a trei ani, aceasta debutând în cursul anului 2013”, se arată în documentul citat.

Uioreanu a spus că potenţialul hidroenergetic al judeţului Cluj este extrem de ridicat şi ar putea contribui la dezvoltare economică accelerată a judeţului.

„Proiectul «Someş River» vine în întâmpinarea locuitorilor judeţului, aceştia putând beneficia atât de o energie mai ieftină, cât şi de o agricultură locală performantă, care nu va mai avea de suferit pe timp de secetă”, a subliniat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

În cadrul discuţiilor s-a discutat şi posibilitatea construirii unei microhidrocentrale şi în municipiul Dej.

Din delegaţia CJ Cluj care a efectuat săptămâna trecută vizita la firma din Bulgaria au mai făcut parte primarul municipiului Dej şi primarul comunei Vad, precum şi reprezentanţi ai primăriilor din zona Someş, din judeţul Sălaj.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: Economia reporneşte atunci când oamenii şi firmele încep din nou să aibă încredere în ziua de mâine
Nazare: Economia reporneşte atunci când oamenii şi firmele încep din nou să aibă încredere în ziua de mâine
Corecţia economică trebuie să creeze condiţiile pentru revenirea încrederii şi pentru o creştere sănătoasă, iar o economie nu reporneşte din legi, ordonanţe şi nici din comunicări......
SUA – Curtea Supremă respinge recursul lui Trump de a restricţiona votul prin corespondenţă
SUA – Curtea Supremă respinge recursul lui Trump de a restricţiona votul prin corespondenţă
Curtea Supremă a SUA, cu majoritate conservatoare, i-a administrat o înfrângere preşedintelui american Donald Trump prin ...
Avioanele NATO au doborât o dronă deasupra Lituaniei
Avioanele NATO au doborât o dronă deasupra Lituaniei
Avioane de vânătoare ale NATO au doborât o dronă deasupra Lituaniei, a anunţat marţi preşedintele acestei ţări membre ...
Autostrada Sibiu – Pitești: Italienii de la WeBuild fac noi angajări, inclusiv pentru tunel
Autostrada Sibiu – Pitești: Italienii de la WeBuild fac noi angajări, inclusiv pentru tunel
Constructorul italian WeBuild efectuează noi recrutări pentru proiectul secțiunii 3 Cornetu - Tigveni a Autostrăzii A1 ...