Rusia, o mare decepţie a Europei

Uniunea Europeană şi Rusia discută vineri la cel mai înalt nivel, într-un moment când gradul de neîncredere reciprocă dintre cei doi parteneri este şi el extrem de ridicat. Acest summit ar putea fi însă o ocazie pentru europeni de a le spune în faţă liderilor de la Moscova că evoluţia situaţiei din Rusia reprezintă un regres.
Economica.net - vin, 21 dec. 2012, 09:28
Rusia, o mare decepţie a Europei

De la căderea comunismului încoace, niciodată practic Occidentul nu a privit spre Rusia cu mai mare scepticism. Toate turbulenţele politice din Rusia ultimilor ani au fost privite cu ochi critici de Uniunea Europeană şi de Statele Unite, dar şi cu o anumită speranţă că până la urmă, Federaţia Rusă se va apropia în mod natural de Europa. Această iluzie s-a spulberat însă odată cu ultima rocadă făcută la nivelul puterii de Putin şi Medvedev, iar „putinismul” se constituie acum ca o doctrină clară, de îndepărtate a Rusiei de idelaurile europene, scrie RFI Romania

După cum scrie un editorialist pe prima pagină a cotidianului Le Monde, „Rusia nu este o ţară occidentală şi nici nu vrea să devină”. Criza economică din spaţiul Uniunii Europene şi din Statele Unite i-au convins pe ruşi că trebuie să caute alte modele. Concomitent, însă, este greu de spus spre ce se îndreaptă Rusia. Pentru moment, puterea de la Kremlin este ocupată cu reducerea la tăcere a Opoziţiei şi luarea totală sub control a presei.

„Elitele politice din Rusia”, mai scrie Le Monde, „au devenit paranoice şi se tem de fapt de o revoluţie precum cea din 2003 din Georgia sau cea din 2004 din Ucraina”. Stabilitatea dorită de Vladimir Putin se construieşte pe sacrificarea totală a modelului democratic. Iată de ce Uniunea Europeană vede în situaţia din Rusia un regres teribil. Cum scrie Le Monde, „Rusia nici nu mai poate fi numită o dictatură, o închisoare cu miradoare, ci mai degrabă o mlaştină marcată de cinism; dintr-o mlaştină poţi fugi prin exil, dar dacă rămâi, te înfunzi în ea”.

Te-ar mai putea interesa și
Petrolul, inteligența artificială și aurul: luptă în trei pe piețele financiare
Petrolul, inteligența artificială și aurul: luptă în trei pe piețele financiare
Escaladarea conflictului din Golf între SUA și Iran a reînnoit îngrijorările privind aprovizionarea globală cu petrol, determinând creșterea prețurilor acestuia, readucând în prim-plan......
Primele semne de relaxare după un deceniu de înăsprire a fiscalității în UE. Eliminarea impozitării la sursă, pe listă
Primele semne de relaxare după un deceniu de înăsprire a fiscalității în UE. Eliminarea impozitării la sursă, pe listă
Comisia Europeană a lansat, recent, un pachet de măsuri care vizează simplificarea normelor fiscale pentru companiile ...
VIDEO „Autostrada” din Valea Doftanei: Lucrările la viitoarea alternativă pentru DN1 au depășit stadiul de 20% UPDATE
VIDEO „Autostrada” din Valea Doftanei: Lucrările la viitoarea alternativă pentru DN1 au depășit stadiul de ...
Lucrările de modernizare a drumului județean DJ 102I Valea Doftanei - Săcele au depășit stadiul fizic de 20%, anunță ...
Ţara celebră care a anunţat că nu mai organizează alegeri – „Nu vor mai fi alegeri aici pentru ei pentru a încerca să pună mâna pe guvern şi să pună mâna pe putere”
Ţara celebră care a anunţat că nu mai organizează alegeri – „Nu vor mai fi alegeri aici pentru ei pentru ...
Preşedintele nicaraguan Daniel Ortega a anunţat că ţara central-americană nu va mai organiza alegeri, eliminând posibilitatea ...