La cât ar putea ajunge cursul EURO în acest an

Euro s-ar putea stabiliza în jurul pragului de 4,5 lei anul acesta şi nu vom mai vedea mişcări bruşte ale cursului de schimb pe fondul calmării situaţiei politice şi în condiţiile în care banca centrală rămâne atentă la evoluţia cursului.
Economica.net - D, 06 ian. 2013, 09:29
La cât ar putea ajunge cursul EURO în acest an

Euro s-ar putea stabiliza în jurul pragului de 4,5 lei anul acesta şi nu vom mai vedea mişcări bruşte ale cursului de schimb pe fondul calmării situaţiei politice şi în condiţiile în care banca centrală rămâne atentă la evoluţia cursului.

Majoritatea progno­ze­lor indică un curs de schimb între 4,45 şi 4,55 lei/euro la finalul anului, dar analiştii nu exclud nici derapaje prin care moneda europeană să urce la peste 4,6 lei/euro. Cea mai optimistă prognoză este cea a analiştilor BRD, care văd un euro de 4,42 lei în luna decembrie. Spre comparaţie, cursul a închis anul 2011 la nivelul de 4,43 lei/euro, cu 2,5% peste nivelul din decembrie anul trecut.

„Luăm în considerare o depreciere de sub 3% a leului anul acesta. Dacă apetitul la risc se va menţine ridicat, randamentul ridicat al activelor denominate în lei va fi un magnet pentru capitalul străin. Totuşi, natura volatilă a intrărilor de capital implică ris­curi de depreciere în cazul schim­bărilor bruşte de sentiment, iar acest lucru a fost cât se poate de evident în 2012”, afirmă Cătălina Molnar, eco­nomistul-şef al UniCredit Ţiriac Bank.

Continuarea articolului pe Ziarul Financiar

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF). Potrivit președintelui Autorității,......
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Conducerea Simtel Team S.A. informează piață de capital cu privire la semnarea unui contract de inginerie, achiziții ...