Acţiunile Băncii Carpatica au urcat cu aproape 15% în prima parte a şedinţei, într-o piaţă apatică

Bursa a fluctuat foarte uşor în prima parte a şedinţei, în cadrul unor tranzacţii cu volume reduse de acţiuni, în timp ce titlurile Băncii Comerciale Carpatica (BCC) au atras atenţia speculatorilor care au ridicat preţul cu aproape 15%, limita maximă de variaţie admisă pentru majoritatea acţiunilor.
Economica.net - mar, 08 ian. 2013, 10:44
Acţiunile Băncii Carpatica au urcat cu aproape 15% în prima parte a şedinţei, într-o piaţă apatică

Acţiunile Băncii Carpatica au urcat vizibil, cu peste 4%, încă din primele minute, susţinute de plasarea mai multor ordine de cumpărare. Punctul maxim de creştere a fost atins în jurul orei 12:20, când era cu aproape 15% peste închiderea de luni şi imediat sub limita de variaţie permisă pentru majoritatea acţiunilor de la BVB.

La ora 12:23, acţiunile băncii erau cotate la 0,0478 lei, preţ cu 14,9% peste ziua precedentă, iar volumul de titluri pentru care erau ordine de cumpărare depăşea oferta de 20 de ori. În total au fost realizate 442 de operaţiuni cu aceste titluri, în valoare cumulată de 421.000 de lei, astfel că valoarea medie a unei tranzacţii este de aproape 1.000 de lei.

Volumul de acţiuni transferate reprezintă 0,3% din capitalul social al băncii.

Creşterea acestor acţiuni a venit deşi banca nu a făcut niciun anunţ în piaţă, astfel că unii brokeri cred că evoluţia ar fi susţinută în special de speculatori, care încearcă să profite de volatilitatea ridicată înregistrată în această şedinţă de titlurile Carpatica.

La momentul menţionat, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,13%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,18% peste nivelul de luni. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a avansat cu 0,45%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a crescut cu 0,76%.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF şi al titlurilor Fondul Proprietatea, a stagnat la nivelul de luni.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 4 milioane lei (900.000 de euro), valoare cu o treime sub lichiditatea din prima parte a şedinţei anterioare, de 5,9 milioane lei (1,3 milioane euro).

Acţiunile Băncii Transilvania (TLV) şi OMV Petrom (SNP) au fost cele mai lichide din piaţă, cu transferuri de 1 milion de lei şi, respectiv, 826.000 de lei. Preţul titlurilor Băncii Transilvania a crescut cu 0,15%, la 1,365 lei, în timp ce acţiunile OMV Petrom au scăzut cu 0,25%, la 0,434 lei.

Te-ar mai putea interesa și
Trump prezice un acord cu Rusia privind Ucraina şi chiar „întreaga Europă”
Trump prezice un acord cu Rusia privind Ucraina şi chiar „întreaga Europă”
Preşedintele american Donald Trump a prezis joi, în termeni misterioşi, după cum remarcă AFP, un viitor "mare acord" cu Rusia privind Ucraina şi a adăugat că acordul respectiv "ar putea să......
China a prelungit până în 2031 taxele vamale pentru alcoolul propilic din SUA, folosit la baterii
China a prelungit până în 2031 taxele vamale pentru alcoolul propilic din SUA, folosit la baterii
Ministerul Comerţului din China a anunţat că va prelungi timp de cinci ani, până în noiembrie 2031, tarifele aplicate ...
Guvernul are un plan de relansare economică de „multe miliarde”. Ce spune Luca Niculescu despre aderarea la OCDE
Guvernul are un plan de relansare economică de „multe miliarde”. Ce spune Luca Niculescu despre aderarea la ...
Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că România trebuie să producă mai mult, iar Guvernul pregăteşte ...
Ce spune premierul Luca Niculescu despre salariul minim
Ce spune premierul Luca Niculescu despre salariul minim
Salariu minim 2027 - Premierul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că o decizie privind majorarea salariului minim pe ...