Guvernul face jocul băncilor: denunţarea abuzurilor din toate contractele, suspendată până în iulie

Articolul din Codul de procedură civilă care oferea posibilitatea ANPC sau asociaţiilor de protecţie a consumatorilor să denunţe în instanţă clauzele abuzive şi să le elimine din toate contractele de prestări servicii, inclusiv credite bancare, a fost amânat până la 1 iulie, afirmă surse oficiale.
Economica.net - mie, 30 ian. 2013, 15:38
Guvernul face jocul băncilor: denunţarea abuzurilor din toate contractele, suspendată până în iulie

Amânarea este prevăzută în ordonanţa de urgenţă aprobată miercuri de Guvern pentru modificarea Codului de procedură civilă (CPC) şi reprezintă un angajament asumat de Executiv în ultima scrisoare de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional.

Băncile au insistat în repetate rânduri pentru eliminarea acestei prevederi din Cod, deşi reglementarea face parte dintr-o Directivă europeană care trebuia aplicată de România încă de la momentul integrării europene, din 2007.

În scrisoarea de intenţie, Guvernul se angajează să nu adopte niciun fel de măsură care să „afecteze disciplina debitorilor”, precum iniţiativele legislative privind legea insolvenţei personale sau să amendeze OU 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

„În acest sens, vom iniţia un studiu de impact şi consultare publică cu toţi jucătorii relevanţi privind aplicarea Codului de procedură civilă, în special în ceea ce priveşte provizioanele pentru clauze abuzile din contracte de credit, înainte de promulgare”, este promsiiunea Guvernului către FMI.

Guvernul a anunţat iniţial că termenul de intrare în vigoare a Codului de procedură civilă a fost amânat până la 1 iulie, pentru ca ulterior să revină şi să precizeze că amânarea a fost decisă doar până la 15 februarie.

Citeşte şi Guvernul a amânat intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă pentru 15 februarie

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...