Grupul Vitol vrea perimetrele Sterling din Marea Neagră. Oferă 192 milioane de dolari

Traderul de mărfuri Vitol Group, înregistrat în Olanda, va face o ofertă de 192 milioane de dolari cash pentru preluarea companiei canadiene Sterling Resources, care deţine drepturile de explorare pentru două perimetre din sectorul românesc al Mării Negre.
Economica.net - mie, 13 feb. 2013, 14:08
Grupul Vitol vrea perimetrele Sterling din Marea Neagră. Oferă 192 milioane de dolari

Prin Vitol Anker International BV, înregistrată în Olanda, Vitol Group va oferi 0,85 dolari canadieni (0,85 dolari SUA) pe acţiune, cu 79% peste preţul acţiunilor Sterling de la finalul şedinţei bursiere de marţi, potrivit unui comunicat al Vitol.

Astfel, Vitol oferă 192 milioane dolari pentru preluarea integrală a companiei canadiene. Vitol Anker şi afiliaţii grupului deţin în prezent 14% din acţiunile Sterling.

Vitol a acordat la începutul lunii ianuarie un împrumut de 12 milioane de dolari către Sterling, pentru a acoperi necesităţile de finanţare pe termen scurt ale companiei.

„De atunci, Vitol a discutat cu managementul Sterling şi, pe fondul incapacităţii companiei de a găsi o soluţie de finanţare acceptabilă pe termen lung, Vitol Anker a decis să pregătească o ofertă de preluare a companiei. În acest scop, Vitol a purtat discuţii cu consiliul director al Sterling în vederea convenirii unei tranzacţii acceptate de board, însă aceste discuţii nu au condus până acum la un acord. În contextul zvonurilor şi incertiduinilor legate de companie şi de situaţia ei financiară, Vitol Anker a decis să-şi facă publice intenţiile”, se spune în comunicat.

Suma oferită de Vitol ar urma să fie achitată în cash către acţionarii Sterling.

Vitol Anker notează că este dispusă să înceapă „imediat” discuţiile cu Sterling pentru a asigura în continuare finanţarea operaţiunilor companiei în perioada rămasă până la o eventuală tranzacţie.

Oferta înaintată de Vitol este susţinută de fondul Sprott Asset Management, care deţine aproximativ 9,9% din acţiunile Sterling, se mai spune în comunicat.

Consilierul financiar al Vitol pentru această tranzacţie este banca elveţiană Credit Suisse Securities, iar consilierul juridic este Norton Rose Canada.

Grupul Vitol, unul dintre cei mai mari traderi de mărfuri la nivel mondial, a preluat anul tercut o rafinărie petrolieră din Elveţia de la Petroplus, aflat în insolvenţă, şi a început să-şi extindă operaţiunile de explorare de depozite petrolifere în vestul Africii, potrivit Reuters.

Sterling are active în Marea Nordului, Franţa, Olanda şi România.

Compania canadiană a precizat într-un comunicat că a primit o ofertă nesolicitată de preluare din partea Vitol.

„Sterling a purtat discuţii cu Vitol privind o posibilă tranzacţie, care în opinia Consiliului Director ar putea fi în interesul acţionarilor şi ar asigura companiei finanţare suplimentară. Sterling a purtat discuţii şi cu terţi privind alte posibile tranzacţii, inclusiv fuziuni, vânzarea unor subsidiare şi active şi oportunităţi de finanţare”, se spune în comunicatul Sterling.

Compania canadiană Sterling Resources deţine drepturile de explorare pentru două perimetre din sectorul românesc al Mării Negre, respectiv Midia şi Pelican.

Sterling Resources a semnat un acord cu ExxonMobil Exploration and Production Romania şi OMV Petrom pentru vânzarea unui segment al perimetrului petrolifer 15 Midia din Marea Neagră.

Directorul diviziei româneşti a Sterling, Marc Beacom, a declarat recent că firma canadiană nu are intenţia să vândă alte active din Marea Neagră şi caută parteneri care doresc să investească în perimetrele pe care le deţine.

Te-ar mai putea interesa și
Profitul Gazprom Neft a scăzut cu 3,5% în trimestrul I din 2026
Profitul Gazprom Neft a scăzut cu 3,5% în trimestrul I din 2026
Gazprom Neft, divizia petrolieră a gigantului energetic rus Gazprom, a anunţat vineri că profitul său net a scăzut în ritm anual cu 3,5% în primul trimestru din 2026, la 95,8 miliarde de ruble......
ROCA Industry raportează că a fost pe profit în primele trei luni din 2026, în contextul unei cifre de afaceri de 168 de milioane de lei
ROCA Industry raportează că a fost pe profit în primele trei luni din 2026, în contextul unei cifre de afaceri de 168 ...
ROCA Industry, primul holding industrial din România specializat în materiale de construcții, a raportat, în primele ...
Alexandru Nazare: Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligaţia să acţioneze. Competitivitatea trebuie construită pe reguli egale
Alexandru Nazare: Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligaţia să acţioneze. ...
Zona preţurilor de transfer trebuie tratată serios, deoarece cazurile în care costurile intra-grup, redevenţele, serviciile ...
Bittnet anunță că pierderea operațională a grupului s-a redus cu aproape 60% după primele trei luni din an
Bittnet anunță că pierderea operațională a grupului s-a redus cu aproape 60% după primele trei luni din an
Bittnet Group a încheiat primul trimestru din 2026 cu venituri consolidate de 53,2 milioane de lei, în creștere cu 15% ...