Salariul minim pe economie din România, cel mai mic din UE

Bulgaria nu mai este pe ultimul loc din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte salariul minim pe economie, scrie luni cotidianul sofiot Trud. După ultima creştere din ianuarie, salariul minim pe economie în Bulgaria este de 159 euro, cu doi euro mai mare faţă de cel din România (157 euro), notează ziarul, care citează datele serviciului Eurostat.
Economica.net - lun, 04 mart. 2013, 07:55
Salariul minim pe economie din România, cel mai mic din UE

Acest lucru nu este un motiv de bucurie, dat fiind că cele două ţări se transformă din ce în ce mai mult într-o insulă a sărăciei pe continent, notează publicaţia. În celelalte ţări sărace din UE, salariul minim este de cel puţin două ori mai mare faţă de salariul minim din România şi Bulgaria. Potrivit criteriilor Eurostat, venitul minim într-o ţară este mic dacă se situează la nivel de între 100 şi 500 euro pe lună.

În Croaţia, care încă nu a aderat la UE, salariul minim pe economie este de 374 euro, în timp ce în Turcia – care are o perspectivă europeană foarte îndepărtată – este de 429 euro pe lună, scrie Agerpres.

În urma restricţiilor severe impuse Greciei, care, practic, se află în faliment, salariul minim pe economie în această ţară a fost de 684 euro în ianuarie. În Grecia, Spania şi Portugalia, cei care primesc un salariu minim pe economie, îl primesc nu de 12, ci de 14 ori pe an, precizează Eurostat. Cel mai mare salariu minim pe economie se înregistrează în Luxemburg (1.874), Belgia (1.502), şi Olanda (1.469 euro).

Te-ar mai putea interesa și
Ungaria oprește complet funcționarea centralei nucleare de Paks, în contextul debitului foarte scăzut al Dunării. Guvernul cere drămuirea consumului
Ungaria oprește complet funcționarea centralei nucleare de Paks, în contextul debitului foarte scăzut al Dunării. Guvernul ...
Centrala nucleară ungară de la Paks va fi oprită complet începând de joi sau de vineri, din cauza nivelului scăzut al Dunării, a anunţat premierul ungar Peter Magyar, transmite Reuters,......
Ședință de urgență la Ministerul Energiei. România rămâne fără curent electric. Pe apă nu ne mai putem baza, vor fi pornite noi capacități regenerabile, cresc importurile
Ședință de urgență la Ministerul Energiei. România rămâne fără curent electric. Pe apă nu ne mai putem baza, vor ...
Ministerul Energiei a convocat, în această după-amiază, la sediul Dispecerului Energetic Național, a doua ședință ...
Scandal uriaș în fotbal. UEFA amenință cu boicotarea Campionatului Mondial și a altor competiții organizate de FIFA
Scandal uriaș în fotbal. UEFA amenință cu boicotarea Campionatului Mondial și a altor competiții organizate de FIFA
UEFA, forul fotbalistic european, a ameninţat în unanimitate cu boicotarea viitoarelor ediţii ale Cupei Mondiale, opunându-se ...
SANITAS merge până la Bruxelles cu lupta împotriva legii salarizării promovate de guvernul demis Bolojan. Demersul sindicatului este susținut și de PSD
SANITAS merge până la Bruxelles cu lupta împotriva legii salarizării promovate de guvernul demis Bolojan. Demersul sindicatului ...
Federaţia SANITAS a transmis joi că în loc să aleagă calea negocierii, autorităţile au preferat presiunile asupra ...