Rata dobânzii Libor va dispărea la finele lui 2021 pentru majoritatea valutelor

AGERPRES - vin, 05 mart. 2021, 16:39
Rata dobânzii Libor va dispărea la finele lui 2021 pentru majoritatea valutelor

Autoritatea care reglementează pieţele financiare din Marea Britanie (FCA) a anunţat vineri că rata dobânzii Libor nu va mai putea fi utilizată pentru majoritatea valutelor începând din 31 decembrie 2021, transmit AFP şi Reuters.

Libor sau London Interbank Offered Rates a fost mult timp rata interbancară de referinţă în sectorul financiar mondial, fiind utilizată pentru a stabili dobânzile utilizate în contracte în valoare de 260.000 de miliarde de dolari la nivel mondial. Libor este calculat pe baza datelor trimise de un panel de bănci cu privire la dobânzile pe care cred că le vor percepe alte bănci pentru a se împrumuta între ele.

Însă după o serie de scandaluri răsunătoare, în care mai multe bănci importante au primit amenzi în valoare de miliarde de dolari pentru că au manipulat acest indicator, rata Libor va fi înlocuită cu dobânzile calculate de băncile centrale.

„Anunţul de astăzi marchează capitolul final al unui proces care a început în 2017: să eliminăm dependenţa de dobânzile Libor nesustenabile şi să construim o fundaţie mai robustă pentru sistemul financiar. Având în vedere că timpul care a mai rămas este limitat, mesajul meu către firme este unul clar: acţionaţi acum pentru a finaliza tranziţia până la sfârşitul lui 2021”, a declarat guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey.

În prezent se publică zilnic 35 de dobânzi LIBOR diferite, de la cea peste noapte la cea pe 12 luni, pentru cinci valute diferite (liră sterlină, euro, franc elveţian, yen japonez şi dolar american). Din aceste 35 de dobânzi Libor, 26 vor înceta de la 31 decembrie 2021. Două versiuni în dolari vor continua până la mijlocul lui 2023 pentru contractele existente, aşa cum a anunţat anterior Rezerva Federală americană.

Mai multe bănci importante şi societăţi de brokeraj din Europa şi SUA precum Deutsche Bank, UBS, RBS, Société Générale sau Rabobank, au primit amenzi consistente pentru că au manipulat ratele dobânzilor Euribor şi a echivalentului său pe piaţa londoneză – Libor (London Interbank Offered Rate).

Te-ar mai putea interesa și
Peste 100 de milioane de euro pentru disapora. Ministerul Finanțelor dă bani românilor care se întorc acasă să facă afaceri.
Peste 100 de milioane de euro pentru disapora. Ministerul Finanțelor dă bani românilor care se întorc acasă să facă ...
Ministerul Finanțelor lansează programul „Diaspora Investește Acasă”, cu un buget total de 100 milioane euro; Programul este primul destinat românilor din străinătate care vor să......
De ce se strică autostrăzile din România mai repede ca cele din Occident – Declaraţia lui Cristian Erbaşu despre „linia roşie”
De ce se strică autostrăzile din România mai repede ca cele din Occident – Declaraţia lui Cristian Erbaşu despre ...
Preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC), omul de afaceri Cristian Erbaşu, a declarat ...
Dragoș Petrescu, City Grill: Ne gândim la listarea la bursă
Dragoș Petrescu, City Grill: Ne gândim la listarea la bursă
Dragoș Petrescu, fondator și acționar majoritar City Grill, a fost invitatul celui mai recent episod din emisiunea „A ...
Anunț pentru șoferii cu mașini mai vechi de 5 ani! Despăgubiri mai mari la CASCO, prin firma fondatorului Superbet, Eazy Asigurări
Anunț pentru șoferii cu mașini mai vechi de 5 ani! Despăgubiri mai mari la CASCO, prin firma fondatorului Superbet, Eazy ...
Eazy Asigurări anunță că modifică limite de despăgubire pentru produsul Eazy CASCO Start, una dintre puținele asigurări ...