Bolt îşi extinde serviciile în mari centre urbane din ţară

Bolt, principala platformă europeană de mobilitate, a lansat, în mai puţin de o săptămână, noi servicii în câteva dintre cele mai mari centre urbane ale ţării, compania estoniană fiind prezentă, pentru prima dată, în Ploieşti, cu serviciile de ride-hailing, şi în Galaţi, cu închirierea de trotinete electrice.
AGERPRES - lun, 29 mart. 2021, 13:30
Bolt îşi extinde serviciile în mari centre urbane din ţară

De asemenea, prin lansarea diviziei Bolt Food în Constanţa, Bolt oferă acum constănţenilor gama completă de servicii, conform unui comunicat al companiei.

După Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca şi Braşov, Ploieştiul este al şaptelea oraş pe harta ţării în ceea ce priveşte serviciile de ride-hailing, primele introduse pe piaţa din România. Închirierea de trotinete electrice şi livrarea de mâncare au fost lansate pentru prima dată în vara anului trecut şi s-au extins rapid în ţară, fiind prezente deja în Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa şi Galaţi.

„Succesul fiecărei mari iniţiative pe care am avut-o în acest an, de când a început pandemia, a dus la accelerarea celorlalte proiecte pe care le aveam în plan. Schimbarea obiceiurilor de transport şi de consum şi restricţiile impuse în perioada pandemiei au reprezentat catalizatori de business pentru noi şi ne-au încurajat să valorificăm oportunităţile create şi să ne dezvoltăm într-un ritm foarte alert”, a explicat Cristian Sălceanu, country manager Bolt România.

Contextul nou al mobilităţii urbane, care impunea distanţarea socială şi utilizarea, pe cât posibil individuală, a vehiculelor, mai ales în oraşe, a determinat seria de lansări a serviciilor de trotinete electrice în Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa şi, de luna aceasta, în Galaţi. Acesta este primul serviciu oferit de Bolt gălăţenilor. Trotinetele electrice Bolt sunt construite după un design propriu, al inginerilor Bolt din Estonia, fiind intuitive, practice şi rapide. Acţionate electric şi atingând o viteză maximă de 25 km/h, ele pot parcurge până la 40 km cu un singur ciclu de încărcare, însă autonomia reală depinde de utilizare.

Bolt este cea mai mare platformă europeană de mobilitate, care are drept scop să facă mobilitatea urbană mai accesibilă, convenabilă şi responsabilă. Bolt are peste 50 de milioane de utilizatori înregistraţi în peste 40 de ţări din Europa şi Africa. Serviciile sale variază de la ride-hailing, la micromobilitate cu trotinete şi biciclete electrice, până la livrarea de alimente şi pachete.

Citeste si: Bolt a strâns 150 milioane de euro de la investitori

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...