Drulă: Metrorex va ajunge în insolvenţă, dacă sindicatul nu acceptă fie renegocierea creşterilor salariale, fie disponibilizări

Metrorex va ajunge în insolvenţă, dacă sindicatele nu acceptă fie o renegociere a creşterilor salariale, fie disponibilizări, întrucât veniturile companiei nu acoperă aceste cheltuieli, a declarat, miercuri, Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, într-un briefing susţinut la Palatul Victoria, după şedinţa de Guvern.
AGERPRES - mie, 31 mart. 2021, 16:59
Drulă: Metrorex va ajunge în insolvenţă, dacă sindicatul nu acceptă fie renegocierea creşterilor salariale, fie disponibilizări

„Au apărut nişte poveşti în spaţiul public în ultimele 24 de ore care sunt cam ca la Radio Erevan. Circulă un fake news de la sindicat că s-a pus batista pe ţambal, că nimeni nu păţeşte nimic, salariile rămân la fel, personalul rămâne la fel, ceea ce este departe de adevăr, este complet fals”, a spus Drulă.

El a arătat că este matematic imposibil ca salariile şi numărul de angajaţi să rămână la fel, întrucât veniturile nu acoperă costurile salariale.

„Legat de salarizare şi de personal, s-a bătut cu cărămida în piept domnul Rădoi că nu se schimbă nimic, rămâne la fel personalul, rămân la fel salariile. Asta este matematic imposibil. Contabil imposibil. Pentru că în bugetul prevăzut, veniturile Metrorex nu acoperă plata salariilor la nivelul actual pentru angajaţii actuali. Aşa că există doar variante matematice simple: ori se acceptă de către angajaţi o renegociere şi eventual acea creştere de 18% să nu mai aibă loc sau să aibă loc în viitor, eşalonat, ori se ajunge la disponibilizări, ori mai există şi varianta a treia care este din punctul meu de vedere, cel mai puţin fericită, dar dacă nu există înţelegere, se va ajunge acolo, şi anume insolvenţa. Iar o companie care intră în insolvenţă are libertăţi mari de a face şi concedieri, şi tăieri de salarii. Nu este un scop în sine, aceste concedieri sau tăieri de salarii, ci este vorba de sănătatea economică a unei companii, căreia îi lipsesc veniturile pentru a acoperi acele salarii”, a precizat ministrul Transporturilor.

Potrivit acestuia, acţiunile penale depuse la DNA şi DIICOT continuă şi ele.

„Nu negociem legea. Poliţia a identificat 350 de participanţi care au participat la blocarea metroului, iar organele de anchetă vor stabili paşii următori în ceea ce îi priveşte. În ceea ce priveşte ministerul şi Metrorex, nu există nicio intenţie de a da un pas înapoi, nimeni nu scapă de răspundere, legea nu este negociabilă şi toate demersurile merg înainte. Metrorex a înaintat astăzi două plângeri la Tribunalul Bucureşti pentru despăgubirea Metrorex de către sindicat pentru pagubele de peste 2,8 milioane de lei cauzate în acea zi”, a continuat Drulă.

Acţiunea de despăgubire este îndreptată împotriva sindicatului USLM.

„Pe româneşte, cerem bani de la Rădoi şi de la sindicatul pe care îl conduce. Chiar ei au semnat procesul verbal că acţiunea de vineri a fost o oprire voluntară, am cerut tribunalului să constate că aceasta este o formă de grevă nelegală. Toate celelalte căi merg înainte”, a susţinut oficialul guvernamental.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia a declarat luni că a vândut ţărilor europene hidrocarburi în valoare de peste 320 de miliarde de dolari începând din 2022, în ciuda sancţiunilor adoptate împotriva sa din cauza......
BT continuă parteneriatul cu McLaren Mastercard Formula 1 Team cu un nou beneficiu pentru clienți: quiz cu premii dedicate fanilor echipei
BT continuă parteneriatul cu McLaren Mastercard Formula 1 Team cu un nou beneficiu pentru clienți: quiz cu premii dedicate ...
Banca Transilvania continuă și anul acesta parteneriatul cu echipa McLaren Mastercard Formula 1®, oferind clienților ...
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, ...
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...