Poliţia a arestat 132 de participanţi la un protest interzis într-un parc din Bruxelles

Poliţia belgiană a arestat sâmbătă 132 de persoane după dispersarea participanţilor la un protest împotriva restricţiilor sanitare legate de COVID-19, într-un parc din Bruxelles, manifestaţia fiind interzisă de autorităţi, transmite AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - D, 02 mai 2021, 14:18
Poliţia a arestat 132 de participanţi la un protest interzis într-un parc din Bruxelles

Intervenţia forţelor de ordine a fost brutală, poliţia folosind tunuri cu apă şi gaze lacrimogene. Pentru ţinerea sub control a situaţiei, autorităţile au mobilizat 600 de poliţişti, scrie Agerpres.

Protestul, care a reunit între 1.000 şi 2.000 de persoane, a fost organizat prin intermediul social media.

O acţiune similară fusese organizată la 1 aprilie în acelaşi parc, şi atunci poliţia intervenind în forţă.

Te-ar mai putea interesa și
Argint – Cererea va scădea cu 5% anul acesta, pe fondul diminuării achiziţiilor de bijuterii (analiză)
Argint – Cererea va scădea cu 5% anul acesta, pe fondul diminuării achiziţiilor de bijuterii (analiză)
Cererea de argint este aşteptată să scadă cu 5% în 2026, din cauza diminuării achiziţiilor de bijuterii şi a unui consum redus în sectorul celulelor pentru panourile fotovoltaice, domeniu......
România şi Irlanda au avut cele mai puternice ritmuri de creştere a PIB din UE, în T3 2026, conform Eurostat. Ţara noastră a avut, însă, o contracţie de 1%, la nouă luni (INS)
România şi Irlanda au avut cele mai puternice ritmuri de creştere a PIB din UE, în T3 2026, conform Eurostat. Ţara noastră ...
Economia Uniunii Europene şi cea a zonei euro au înregistrat creşteri modeste în trimestrul al treilea al acestui an, ...
Criză Olanda – Negocieri pentru a evita prăbuşirea guvernului condus de Rob Jetten
Criză Olanda – Negocieri pentru a evita prăbuşirea guvernului condus de Rob Jetten
Criză Olanda - Premierul olandez Rob Jetten va discuta vineri cu principalii săi parteneri, într-un ultim efort de a preveni ...
Conflict deschis la Mercedes-Benz: Sindicatele se opun închiderii fabricilor din Germania și mutării producției în Ungaria
Conflict deschis la Mercedes-Benz: Sindicatele se opun închiderii fabricilor din Germania și mutării producției în Ungaria
Liderii sindicali ai Mercedes-Benz Group AG au transmis un avertisment ferm conducerii constructorului auto, declarând că ...