Concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor – Guvernul va modifica joi normele de aplicare ale OUG. Ce se schimbă

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi, printr-o hotărâre, modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobate, anterior prin HG nr. 52/2011.
AGERPRES - J, 13 mai 2021, 05:33
Concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor - Guvernul va modifica joi normele de aplicare ale OUG. Ce se schimbă

În nota de fundamentare a actului normativ se arată că în modificările avute în vedere prin proiectul de HG se propun, printre altele: „eliminarea din cuprinsul normelor metodologice a prevederilor referitoare la plata contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate persoanelor care beneficiază de indemnizaţia pentru creşterea copilului; reglementarea acordării stimulentului de inserţie în cuantumurile prevăzute de ordonanţa de urgenţă, respectiv 1.500 şi 650 de lei, în funcţie de momentul la care se solicită dreptul la concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului, în perioada până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu dizabilităţi”, scrie Agerpres.

De asemenea, se mai menţionează în nota de fundamentare, pentru a se asigura „o comunicare mai flexibilă” a deciziilor de acordare a acestor drepturi, emise de directorii executivi ai agenţiilor pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, se propune „includerea poştei electronice ca mijloc de comunicare a deciziilor pe lângă cea directă (la oficiu) şi cea prin serviciile poştale”.

Printr-o altă hotărâre, Executivul urmează să aprobe Strategia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă 2021-2027 şi Planul de acţiuni pe perioada 2021 – 2027 pentru implementarea Strategiei.

În şedinţa de guvern ar urma să fie adoptat şi un proiect de hotărâre privind Programul naţional integrat pentru protecţia victimelor violenţei domestice şi metodologia-cadru privind organizarea şi funcţionarea reţelei naţionale inovative integrate de locuinţe protejate destinate victimelor violenţei domestice.

Pe agenda reuniunii guvernamentale figurează şi proiectul de hotărâre pentru aprobarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură, aferentă perioadei 2021 – 2023 şi a Planului de acţiune al Strategiei.

Tot printr-o hotărâre, Guvernul va aproba condiţiile în care poliţiştii de penitenciare pot beneficia de concedii de odihnă, concedii de studii, învoiri plătite, concedii fără plată şi bilete de odihnă.

Totodată, Guvernul va stabili, prin hotărâre, data alegerilor locale parţiale pentru primari în 33 de circumscripţii electorale din localităţi din judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Braşov, Caraş-Severin, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Prahova, Sălaj, Suceava, Timiş şi Vâlcea.

Executivul ar urma să adopte şi un memorandum având ca temă redresarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi a structurilor subordonate.

În document se arată, printre altele, că având în vedere „situaţia deficitară a IGSU şi a structurilor subordonate în ceea ce priveşte alocarea resurselor umane, atât sub aspectul insuficienţei, cât şi sub cel al necesităţii de ‘întinerire’ a acestora, cea mai potrivită soluţie identificată pentru remedierea actualelor neajunsuri şi vulnerabilităţi o constituie suplimentarea numărului de posturi la nivelul structurilor de intervenţie, prin majorarea numărului actual (care este nesemnificativ) de posturi de soldaţi şi gradaţi profesionişti”.

Astfel, faţă de cele semnalate, prin memorandum se propun, printre altele, spre aprobarea în Guvern „suplimentarea efectivelor Ministerului Afacerilor Interne cu 8.546 de posturi, din care 121 de ofiţeri, 25 de maiştri militari şi subofiţeri şi 8.400 de soldaţi şi gradaţi profesionişti”.

 

Te-ar mai putea interesa și
Apel către politicieni: „E nevoie de mobilizare pentru ca România să rămână pe linia de plutire” – AmCham cere ca finalizarea la timp a PNRR şi continuarea reformelor să primeze în exercitarea oricărui mandat politic şi guvernamental
Apel către politicieni: „E nevoie de mobilizare pentru ca România să rămână pe linia de plutire” – ...
Camera de Comerţ Americană în România (AmCham Romania) solicită ca finalizarea la timp a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi continuarea reformelor să primeze în......
Bătălia giganţilor aviatici – Boeing cere autorităţilor din SUA să intervină în dosarul împrumutului record acordat de UE rivalului Airbus
Bătălia giganţilor aviatici – Boeing cere autorităţilor din SUA să intervină în dosarul împrumutului record ...
Constructorul aeronautic american Boeing a solicitat Guvernului SUA să facă presiuni asupra Uniunii Europene pentru transparenţă ...
Cod roşu şi Cod Portocaliu în mai multe zone din România. Unde lovesc fenomenele extreme în această noapte – Anunţ oficial ANM
Cod roşu şi Cod Portocaliu în mai multe zone din România. Unde lovesc fenomenele extreme în această noapte – ...
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare Cod roşu de viituri, valabilă ...
O nouă dronă Made in România – Romaero şi BraveX Aero vor produce din septembrie prima structură de aeronavă fără pilot BraveX-1
O nouă dronă Made in România – Romaero şi BraveX Aero vor produce din septembrie prima structură de aeronavă ...
Companiile BraveX Aero şi Romaero vor produce, în luna septembrie a acestui an, prima structură de aeronavă pentru BraveX-1, ...