SUA și UE au ajuns la un acord temporar privind eliminarea taxelor suplimentare pentru importurile de oțel și aluminiu – surse Bloomberg

Administraţia Biden urmează să anunţe, posibil chiar de luni, că a ajuns la un acord provizoriu cu Uniunea Europeană cu privire la tarifele vamale suplimentare impuse la importurile de oţel şi aluminiu, ceea ce va permite unor produse americane, precum bourbon, să evite plata unor tarife vamale majorate în UE, informează Bloomberg, citând surse din apropierea acestui dosar, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 15 mai 2021, 12:31
SUA și UE au ajuns la un acord temporar privind eliminarea taxelor suplimentare pentru importurile de oțel și aluminiu - surse Bloomberg

În centrul acestei dispute comerciale, care a început în 2018 în mandatul preşedintelui Donald Trump, este decizia Washingtonului de a introduce tarife vamale suplimentare pentru importurile de oţel şi aluminiu din Europa, Asia şi alte părţi ale lumii pe motiv că aceste importuri pun în pericol securitatea naţională a SUA.

În replică, Uniunea Europeană a introdus la rândul său tarifele vamale similare pentru o serie de produse americane, iar, începând cu data de 1 iunie 2021, urmează să dubleze, până la 50%, respectivele tarife vamale.

Potrivit surselor citate de Bloomberg, care au dorit să îşi păstreze anonimatul pentru că discuţiile sunt confidenţiale, în conformitate cu un acord provizoriu negociat cu administraţia Biden, Uniunea Europeană nu va mai majora tarifele pentru produsele americane, iar ambele părţi vor demara negocieri pe tema supracapacităţilor de producţie de oţel.

Anterior, UE a propus suspendarea tuturor tarifelor vamale pentru produsele celeilalte părţi, timp de şase luni, perioadă în care să continue negocierile pentru găsirea unei soluţii pe termen lung.

Sursele susţin că, deşi negociatorii din ambele părţi lucrează la o eventuală eliminare a tarifelor, deocamdată nu s-a ajuns încă la acel punct.

Contactată de Bloomberg, administraţia de la Casa Albă a informat că preşedintele Joe Biden va participa luna viitoare la un summit SUA-UE organizat la Bruxelles, iar cu această ocazie preşedintele american va discuta cu omologii săi europeni aspecte ce ţin de cooperarea comercială.

În luna martie 2018, Donald Trump a impus tarife vamale suplimentare de 25% la importurile de oţel şi de 10% la importurile de aluminiu, utilizând o prevedere legislativă din 1962 referitoare la protejarea securităţii naţionale pentru a justifica această măsură. Unele state, precum Brazilia şi Coreea de Sud, au reuşit să negocieze acorduri bilaterale pentru a evita plata tarifelor majorate, iar ulterior Trump a scutit importurile din Canada şi Mexic de plata acestor tarife. Însă ele se aplică în continuare pentru importurile din restul ţărilor.

Măsurile impuse în contrapartidă de UE vizează o serie de produse americane renumite, precum motocicletele Harley-Davidson Inc., blugii Levi Strauss & Co. şi whiskey-ul de tip bourbon.

Asociaţiile oamenilor de afaceri şi o serie de parlamentari americani au cerut Washingtonului să elimine tarifele vamale suplimentare pentru produsele importate, apreciind că aceste tarife fac mai mult rău decât bine.

De exemplu, vicepreşedintele Camerei de comerţ a SUA, John Murphy a subliniat că exporturile de băuturi spirtoase americane spre UE au scăzut cu 40% de la introducerea tarifelor vamale.

Te-ar mai putea interesa și
Scumpirile carburanţilor din România, cele mai mari din UE, în iulie 2026 – De ce este motorina scumpă în România
Scumpirile carburanţilor din România, cele mai mari din UE, în iulie 2026 – De ce este motorina scumpă în România
Preţul mediu al combustibililor şi lubrifianţilor pentru transportul personal în Uniunea Europeană a crescut cu 16,9%, în luna iulie 2026 comparativ cu luna iulie 2025, însă România este......
Cel mai puternic episod El Nino din istorie. Fenomene meteo extreme – Avertismentul oamenilor de ştiinţă
Cel mai puternic episod El Nino din istorie. Fenomene meteo extreme – Avertismentul oamenilor de ştiinţă
Fenomenul climatic El Nino din acest an ar putea fi cel mai intens înregistrat vreodată, ameninţând să provoace condiţii ...
Norvegienii de la Scatec, cu gigantul petrolier Equinor în acționariat, încep construcția primului lor parc eolian din România: Urleasca, 77 MW. Premieră europeană
Norvegienii de la Scatec, cu gigantul petrolier Equinor în acționariat, încep construcția primului lor parc eolian din ...
Scatec ASA a asigurat finanțarea pentru proiectul său eolian terestru Urleasca de 77 MW din România, permițând începerea ...
Un gigant german închide fabrica din România din cauza costurilor uriașe: Zeci de angajați rămân fără loc de muncă de la 31 decembrie
Un gigant german închide fabrica din România din cauza costurilor uriașe: Zeci de angajați rămân fără loc de muncă ...
Euro-Druckservice (EDS) închide tipografia din România la finele acestui an, pe fondul scăderii cererii și creșterii ...