UE și SUA, de acord să suspende temporar majorarea tarifelor vamale reciproce care au legătură cu suprataxarea oțelului și aluminiului

Uniunea Europeană şi Statele Unite au decis să suspende temporar măsurile aflate în centrul disputei tarifelor vamale suplimentare la oţel, una din cele mai mari probleme comerciale care divizează cele două părţi, transmite Reuters şi AP, citate de Agerpres.
AGERPRES - lun, 17 mai 2021, 20:16
UE și SUA, de acord să suspende temporar majorarea tarifelor vamale reciproce care au legătură cu suprataxarea oțelului și aluminiului

Tarifele vamale americane, de 25% la importurile de oţel şi de 10% la importurile de aluminiu, au intrat în vigoare la data de 23 martie 2018, iar începând cu 1 iunie au fost aplicate şi producătorilor din UE. Măsurile impuse în contrapartidă de UE vizează o serie de produse americane renumite, precum motocicletele Harley Davidson, blugii Levi Strauss şi whisky-ul de tip bourbon.

Prin adoptarea deciziei, „punem în aplicare ceea ce am susţinut verbal în cadrul eforturilor noastre de a relansa relaţia transatlantică”, a informat comisarul european pentru comerţ, Valdis Dombrovskis. Decizia va afecta toate produsele, de la producţia de oţel, la vânzările de whisky de tip bourbon.

Citește și: SUA și UE au ajuns la un acord temporar privind eliminarea taxelor suplimentare pentru importurile de oțel și aluminiu – surse Bloomberg (economica.net)

Pe lângă suspendarea măsurilor, cele două părţi s-au angajat la discuţii „pentru rezolvarea supra-capacităţilor mondiale de producţie de oţel şi aluminiu. Am creat condiţii pentru rezolvarea problemelor înainte de finalul anului”, a apreciat Dombrovskis.

Este al doilea pas important pentru îmbunătăţirea relaţiilor comerciale de când a fost ales preşedinte Joe Biden, după ce în martie Uniunea Europeană şi SUA au convenit să suspende timp de patru luni taxele vamale în valoare de miliarde de dolari pe care le-au impus fiecare pentru produsele celeilalte părţi, relaxând o dispută care durează de 16 ani cu privire la subvenţiile acordate de SUA şi UE pentru industria lor aeronautică (Airbus-Boeing). Luna viitoare, Joe Biden va participa la un summit SUA-UE organizat la Bruxelles, iar cu această ocazie preşedintele american va discuta cu omologii săi europeni aspecte ce ţin de cooperarea comercială.

„UE nu pune în pericol securitatea naţională a SUA. Dar distorsiunile create de supra-capacităţilor mondiale de producţie de oţel şi aluminiu – determinate în mare măsură de terţe părţi – reprezintă o ameninţare serioasă pentru economiile UE şi SUA – orientate spre piaţă”, a declarat Dombrovskis.

Împreună, Uniunea Europeană şi Statele Unite vor fi mai bine poziţionate pentru a face faţă Chinei, percepută ca parţial responsabilă pentru problemele de pe piaţa globală a oţelului.

Citește și: SUA şi UE demarează discuţii pentru eliminarea tarifelor vamale la oţel şi aluminiu (economica.net)

Comisia Europeană a anunţat luni că va suspenda cu şase luni planificata majorare a tarifelor vamale la produsele americane. Bernd Lange, preşedintele comisiei pentru comerţ internaţional din Parlamentul European, a declarat că Washingtonul trebuie să vină la summitul SUA-UE „cu un angajament tangibil de a adopta măsuri similare. Altfel, majorarea tarifelor vamale va fi justificată.

Tarifele vamale americane, de 25% la importurile de oţel şi de 10% la importurile de aluminiu, vor fi menţinute pe relaţia cu China, India, Norvegia, Rusia, Elveţia şi Turcia.

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele studii spun că 40% dintre femeile din generația Z (persoanele născute......
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...