Moneda digitală românească LANC se listează astăzi pe platforma internaţională de exchange DigiFinex

Lanceria.io, platformă de freelancing construită de trei români, anunță listarea LANC, token care va deveni disponibil pentru tranzacționare pe bursa DigiFinex începând de miercuri, 16 iunie, ora 11:00 (ora României).
Cristina Şomănescu - mie, 16 iun. 2021, 11:17
Moneda digitală românească LANC se listează astăzi pe platforma internaţională de exchange DigiFinex

“LANC va susține Lanceria.io, platformă pentru freelanceri care va accepta în premieră și plata în criptomonede, datorită tehnologiei blockchain care stă la baza proiectului. Așteptăm cu nerăbdare tranzacționarea acestei monede, care a beneficiat de susținere mult peste așteptări, în condițiile în care a strâns peste un milion de dolari în doar două săptămâni de la înființarea firmei”, a spus Robert Tudor, COO la Lanceria.io.

Proiectul a trecut prin două runde de finanțare. Prima s-a desfășurat în data de 7 mai, când a atras circa 250.000 de dolari, echivalentul a 50 de milioane de monede. O săptămână mai târziu, cele 100 de milioane de monede puse în vânzare au atras aproximativ un milion de dolari de la comunitatea creată în jurul proiectului.

Moneda românească LANC va putea fi folosită pe platforma Lanceria.io, un marketplace pentru freelanceri construit pe tehnologia blockchain, susținut de inteligența artificială. Concret, moneda va permite plăți în sistem hibrid, atât prin FIAT, cât și criptomonede, astfel încât freelancerii să încaseze banii de la angajatori mai rapid și să scape de comisioanele percepute, în general, de astfel de platforme, spun oficialii companiei.

„Platforma se află într-o fază accelerată de dezvoltare și sperăm să încheiem primele teste în mai puțin de trei luni. Tendința de migrare spre freelancing e în creștere în toate statele dezvoltate, mai ales în urma pandemiei, când angajații vor tot mai mult timp liber, dar și să rămână cu cât mai mulți bani”, a adăugat Robert Tudor.

Lanceria.io a fost fondată de antreprenorii români Florin Mitu, Sebastian Săraru și Robert Tudor și se adresează freelancerilor și angajatorilor din toată lumea și din toate domeniile de activitate.

DigiFinex, platforma internațională de exchange care va găzdui moneda digitală LANC, are peste patru milioane de utilizatori, cei mai mulți din Asia și Statele Unite. Platforma e destinată tranzacționării de criptomonede și tokeni și rulează un volum între două și șase miliarde de dolari de zi.

Te-ar mai putea interesa și
Asigurările corporate de sănătate trebuie să fie foarte flexibile pentru a acoperi toate nevoile asiguraților. Trei soluții esențiale pentru angajat și angajatori oferite de UNIQA Asigurări
Asigurările corporate de sănătate trebuie să fie foarte flexibile pentru a acoperi toate nevoile asiguraților. Trei ...
O asigurare privată de sănătate oferită de angajator aduce o serie de avantaje, oferind acces la o gamă mai largă de furnizori și rețele de servicii medicale private, fără a limita......
Pas decisiv pe piața din România: Noul lanț de magazine cu haine Medicine care deschide în Mega Mall, a lansat oficial magazinul online și aplicația
Pas decisiv pe piața din România: Noul lanț de magazine cu haine Medicine care deschide în Mega Mall, a lansat oficial ...
Un nou lanț polonez care comercializează haine își face intrarea pe piața din România și cu magazine fizice, dar și ...
BCR – Profitul grupului a scăzut cu 18,6%, în primele nouă luni din 2026, până la două miliarde de lei
BCR – Profitul grupului a scăzut cu 18,6%, în primele nouă luni din 2026, până la două miliarde de lei
Grupul Banca Comercială Română (BCR) a înregistrat un profit net de 2,007 miliarde de lei (388 milioane de euro) în ...
Petrom va avea un nou director general. Christina Verchere nu va mai avea un nou mandat ca CEO al OMV Petrom.
Petrom va avea un nou director general. Christina Verchere nu va mai avea un nou mandat ca CEO al OMV Petrom.
Christina Verchere, Director General Executiv (CEO) și Președinte al Directoratului OMV Petrom, a comunicat Președintelui ...