Cum să scapi de Biroul de Credit şi să poţi accesa un nou împrumut. Banca Națională a modificat regulamentele specifice

O serie de modificări aduse de BNR la câteva dintre regulamentele care prevăd înscrierea debitorilor în Centrala Riscului de Credit sau în Biroul de Credit, în contextul armonizării prevederilor riscului de credit cu legea dării în plată, interzic practic înscrierea debitorilor în bazele de date negative şi deschid posibilităţile pentru accesarea de noi credite, apreciază avocații de la Pavel, Mărgărit şi Asociaţii.
Gabriela Ţinteanu - mar, 22 iun. 2021, 22:01
Cum să scapi de Biroul de Credit şi să poţi accesa un nou împrumut. Banca Națională a modificat regulamentele specifice

Procedura de ștergere a riscurilor de credit din centrala riscurilor bancare prezintă o noutate din perspectiva faptului că poate fi interzisă înscrierea în Biroul de credit sau în alte baze de date negative a debitorului. Un avocat specializat în drept fiscal, bancar și piețe de capital este abilitat să transmită o notificare creditorului în vederea stingerii obligațiilor privind darea în plată a unor bunuri imobile.

Cadrul legal

Centrala Riscului de Credit bancare este organizată și funcționează la Banca Națională a României și prin aceasta se gestionează informația de risc de credit și informația despre fraudele cu carduri.

„În acest sens, persoanele declarante sunt obligate să raporteze Centralei Riscului de Credit bancare, informațiile menționate anterior la termenele și în condițiile prevăzute în Regulamentul nr. 2/2012 privind organizarea și funcționarea la Banca Națională a României a Centralei Riscului de Credit cu modificările și completările ulterioare.

Prin persoane declarante se numără instituțiile de credit, persoane juridice române, sucursalele din România ale instituțiilor de credit străine, instituțiile financiare nebancare, persoane juridice române, înscrise în Registrul special, sucursalele din România ale instituțiilor financiare străine înscrise în Registrul special, instituțiile emitente de monedă electronică, persoane juridice române, instituțiile de plată, persoane juridice române”, explică reprezentanţii societăţii de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații.

Astfel, persoana declarantă trebuie să transmită lunar prin Rețeaua de comunicații interbancară, informația de risc de credit folosind anumite proceduri prevăzute de Regulament la art. 10. Avocaţii arată că în data de 02.03.2021 a intrat în vigoare Regulamentul nr. 1/2021 prin care s-a modificat art. 10 punctul 4 din Regulamentul nr. 2/2012.

În aceste condiții, în ceea ce privește procedura de ștergere a riscurilor s-a adăugat utilizarea acestei proceduri și în cazul riscurilor raportate anterior care cad sub incidența prevederilor art. 5 alin. (31) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, cu modificările și completările ulterioare.

Ce implică în fapt această modificare?

În fapt, procedura de ștergere a datelor din centrala riscurilor bancare se va aplica în situația în care un consumator transmite creditorului o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar. Un avocat specializat în drept fiscal, bancar și piețe de capital se poate ocupa de transmiterea acestei notificări.

Pe toată perioada de la transmiterea notificării și până la soluționarea cererii și inclusiv pe perioada desfășurării unui eventual litigiu datorat neconformării creditorului față de decizia debitorului, se interzice înscrierea în Biroul de credit sau în alte baze de date negative a debitorului.

Tot prin Regulamentul nr. 1/2021 s-a modificat și art. 11 din Regulamentul nr. 2/2012 având la baza aceleași considerente prezentate anterior. Astfel, art. 11 prin noua modificare prevede ca o excepție de la raportarea informației de risc de credit înscrisă în evidențele persoanei declarante în ultima zi a lunii pentru care se face raportarea, riscurile de credit care cad sub incidenta prevederilor art. 5 alin. (31) din Legea nr. 77/2016.

Concluzie

Aceste modificări  aduse în contextul Legii nr. 77/2016 vin în sprijinul consumatorilor în condițiile în care acțiunea care are ca urmare transferul dreptului de proprietate, se produce atât stingerea datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, cât și interzicerea înscrierii debitorului în Biroul de credit sau în alte baze de date negative. 

În aceste condiții, considerăm că nu ar mai fi imposibilă accesarea de noi împrumuturi de către debitorul respectiv

Te-ar mai putea interesa și
Parisul ia noi măsuri în favoarea fermierilor pentru a încheia criza apărută la începutul anului, care a dus la proteste masive
Parisul ia noi măsuri în favoarea fermierilor pentru a încheia criza apărută la începutul anului, care a dus la proteste ...
Guvernul francez a dat sâmbătă publicităţii o serie de măsuri suplimentare în favoarea agricultorilor, în speranţa că va încheia odată pentru totdeauna criza apărută la începutul......
Primăria Capitalei a atribuit contractul pentru finalizarea lucrărilor la penetrația Prelungirea Ghencea și supralărgirea Bulevardului Ghencea
Primăria Capitalei a atribuit contractul pentru finalizarea lucrărilor la penetrația Prelungirea Ghencea și supralărgirea ...
Primarul general al Capitalei Nicușor Dan a anunțat astăzi că instituția pe care o conduce a atribuit contractul pentru ...
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat sâmbătă pe ambasadorul rus după ce Moscova a anunţat că a trecut filiala Ariston Thermo Group sub ...
Șeful CIO Thomas Bach se opune în numele solidarității deciziei Federației Internaționale de Atlestism de a acorda recompense pentru medaliile de aur cucerite la Paris
Șeful CIO Thomas Bach se opune în numele solidarității deciziei Federației Internaționale de Atlestism de a acorda ...
Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, s-a distanţat de decizia inedită a Federației Internaționale ...