Prefectul Capitalei: Administraţia este mult în urmă în procesul de digitalizare

Administraţia este "mult în urmă" în procesul de digitalizare, a declarat prefectul Capitalei, Alin Stoica.
AGERPRES - J, 24 iun. 2021, 09:19
Prefectul Capitalei: Administraţia este mult în urmă în procesul de digitalizare

„Administraţia în momentul de faţă este mult în urmă în acest proces de digitalizare. Nu avem încă resursele necesare, nu avem încă competenţele care să fie asimilate de personal şi aici trebuie făcut un efort semnificativ, asta ca să ajungem să folosim toate datele pe care statul le are la dispoziţie prin toate instituţiile sale, iar datele respective trebuie folosite în interesul mediului de afaceri, adică să avem toate datele de care avem nevoie la un click distanţă”, a spus Alin Stoica, miercuri, la evenimentul „Focus Bucureşti: dezvoltare urbană, economie, mobilitate”.

În opinia sa, această eficientizare a instituţiilor ridică şi unele provocări.

„Odată cu digitalizarea se nasc noi ameninţări, am văzut foarte de curând acele atacuri cibernetice (…). Deci, în momentul în care digitalizarea are loc fără a se ţine cont de astfel de provocări, apar aceste riscuri şi atunci principala provocare este creşterea capacităţii de a gestiona aceste riscuri cibernetice, securitatea online. Pentru asta trebuie şi investiţii, trebuie şi personal calificat”, a afirmat Alin Stoica.

În opinia sa, gradul de competenţe digitale pe care populaţia îl are, inclusiv în Bucureşti, este extrem de scăzut.

„Majoritatea populaţiei foloseşte device-urile doar pentru Facebook în principal şi pentru alte reţele de social media şi mai puţin pentru activităţile economice şi acolo trebuie insistat pentru ca deja populaţia să fie alfabetizată la nivel IT când iese din şcoală şi apoi educaţia trebuie să continue pe toată perioada vieţii active, pentru că este o evoluţie foarte rapidă a tehnologiei”, a menţionat Alin Stoica.

El a precizat că programul de guvernare cuprinde măsuri în domeniul digitalizării.

„Avem măsuri concrete în programul de guvernare şi acesta e susţinut de solicitările din PNRR, avem dezvoltarea soluţiilor de finanţare prin programe operaţionale, de proiecte de smart city în oraşele din fiecare regiune, în parteneriat cu acele hub-uri de digitalizare din fiecare regiune. De asemenea, derularea de traininguri pentru toţi funcţionarii publici (…). Obiectivul final este acela de a avea un nivel minim de competenţe digitale pentru orice angajat din sistemul public”, a adăugat Alin Stoica.

Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu a spus că principala problemă a Municipiului Bucureşti este în prezent lipsa de venituri. În opinia sa, în ceea ce priveşte transportul public şi parcajele, „dacă nu se iese din paradigma controlorului care stă cu borseta în centrul oraşului”, nu vor putea fi generate venituri pentru Municipalitate.

În altă ordine de idei, el a menţionat că la nivelul Primăriei Capitalei se va înfiinţa o direcţie care să interacţioneze cu oamenii de afaceri. Potrivit viceprimarului, corupţia va fi înlăturată prin eliminarea interacţiunii dintre cetăţean şi funcţionar.

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a menţionat că principala problemă din Bucureşti este forţa de muncă calificată.

„Şomajul mic înseamnă că este o cerere extraordinar de mare de oameni calificaţi. (…) Una dintre provocările pe care le avem noi, administraţia locală, este de a ţine forţa de muncă calificată în Bucureşti”, a spus Radu Mihaiu. AGERPRES/ (A – autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu)

Te-ar mai putea interesa și
Carburanții s-au scumpit din nou în benzinării, după doar o zi. Cât costă benzina și motorina azi, 25 februarie
Carburanții s-au scumpit din nou în benzinării, după doar o zi. Cât costă benzina și motorina azi, 25 februarie
Carburanții auto s-au scumpit din nou azi la stațiile de distribuție, la doar o zi de la precedenta scumpire, și pentru a șasea oară în această lună. Și benzina se apropie de pragul de 8......
VIDEO – SUA (Starea Uniunii) | Trump a ţinut cel mai lung discurs din istorie. Cele mai importante declaraţii
VIDEO – SUA (Starea Uniunii) | Trump a ţinut cel mai lung discurs din istorie. Cele mai importante declaraţii
Cu o durată de 1 oră şi 47 de minute, preşedintele american Donald Trump a ţinut marţi cel mai lung discurs despre ...
Hello, BT Pay! Rămâi aproape de casă, chiar și când ești departe!
Hello, BT Pay! Rămâi aproape de casă, chiar și când ești departe!
Banca Transilvania simplifică accesul la banking pentru românii din diaspora, prin noua campanie lansată special pentru ...
Investiție importantă la Galați. Apare o nouă fabrică din industria navală
Investiție importantă la Galați. Apare o nouă fabrică din industria navală
GLO Marine, companie din România care oferă ser­vicii integrate pentru industria navală şi care are clienţi din toată ...