BNR: Perspectivele pe termen scurt privind dezinflaţia s-au îmbunătăţit

Proiecţia actualizată privind evoluţia inflaţiei în România arată o îmbunătăţire pe termen scurt a perspectivelor dezinflaţiei, arată raportul aprobat, joi, în şedinţa de politică monetară a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR).
Economica.net - J, 02 mai 2013, 13:52
BNR: Perspectivele pe termen scurt privind dezinflaţia s-au îmbunătăţit

‘Comparativ cu proiecţia anterioară, cea actualizată indică îmbunătăţirea pe termen scurt a perspectivelor dezinflaţiei, prevăzând reintrarea în interiorul intervalului de variaţie asociat ţintei în a doua parte a anului curent pe fondul persistenţei deficitului de cerere agregată”, subliniază raportul.

Principalele riscuri şi incertitudini aferente noii proiecţii se referă la volatilitatea fluxurilor de capital orientate către economia românească, în contextul unui mediu internaţional cu evoluţii variabile, precum şi la persistenţa rigidităţilor structurale ale economiei naţionale, în special a celor menţionate în cadrul acordurilor preventive de finanţare externă încheiate cu instituţiile internaţionale.

Pentru adecvarea, în continuare, a politicii monetare în vederea ancorării eficace a aşteptărilor privind inflaţia, CA al BNR a decis, joi, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 5,25 la sută pe an, continuarea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar şi păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit, arată CA al BNR.

Conduita politicii monetare vizează îndeplinirea obiectivului privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu în condiţii de stabilitate financiară şi de atenuare a impactului nefavorabil exercitat de factori externi şi interni asupra redresării economiei româneşti.

CA al BNR a analizat şi aprobat, în şedinţa de joi, Raportul trimestrial asupra inflaţiei, document care va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 8 mai 2013.

De asemenea, conform calendarului anunţat următoarea şedinţă a Consiliului dedicată politicii monetare va avea loc în data de 1 iulie 2013.

Te-ar mai putea interesa și
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din acest an cauzate de temperaturile foarte mari. 15 TWh de energie electrică nu au fost produși
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din ...
Compania franceză EdF, cel mai mare producător de energie electrică din nuclear din Europa, își va accelera planul de adaptare la schimbările climatice pentru parcul său de reactoare, după ce......
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu entuziasm
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu ...
Primarul general al Capitalei, liberalul ciprian Ciucu, afirmă, în legătură cu decizia luată sâmbătă după-amiază ...
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Mihail Sturdza" al judeţului Iaşi intervin, ...
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone care au intrat în spațiul aerian național au fost doborâte la câteva minute de la intrare, anunță Radu ...