Barna propune ca persoanele vaccinate să poată merge la mall în weekend, iar celelalte – în restul săptămânii

Vicepremierul Dan Barna propune mai multe măsuri pentru creşterea numărului de persoane vaccinate, o variantă analizată fiind cea ca persoanele vaccinate să poată merge la mall în weekend, iar cei nevaccinaţi - în timpul săptămânii. De asemenea, autorităţile discută şi introducerea unei tombole în mediul rural, cu premii în utilaje agricole, pentru încurajarea vaccinării.
AGERPRES - vin, 23 iul. 2021, 13:15
Barna propune ca persoanele vaccinate să poată merge la mall în weekend, iar celelalte - în restul săptămânii

Dan Barna a fost întrebat, vineri, dacă se discută despre introducerea unor facilităţi pentru cei care se vaccinează sau a unor restricţii pentru cei nevaccinaţi.

„Am discutat în şedinţa coaliţiei de săptămâna aceasta acest subiect, au fost prezentate mai multe variante asupra cărora premierul şi-a şi exprimat, pentru o parte din ele, susţinerea. E clar că trebuie să venim cu măsuri, pe modelul celorlalte state europene, de a continua să încurajăm şi să susţinem campania de vaccinare pentru că, într-adevăr, probabil valul 4 va avea un efect de stimul din nou pentru acea parte din populaţie care, deşi nu e împotriva vaccinării, nu s-a dus până acum să se vaccineze, dar în egală măsură sunt două tipuri de măsuri, măsurile de încurajare şi de stimulare, dar şi acele măsuri care am văzut că sunt luate de alte ţări prin care pentru cadre medicale, pentru accesul la anumite servicii neesenţiale, spre exemplu, existenţa vaccinării să fie o condiţionalitate. De exemplu, mersul la mall în weekend, care nu este un serviciu esenţial, să fie condiţionat de existenţa vaccinării, persoanele vaccinate să poată să meargă la mall în weekend, ceilalţi în timpul săptămânii”, a explicat Barna, citat de News.ro.

El consideră că, dacă nu reuşim să creştem rata de vaccinare, atunci România ar putea avea probleme cu valul 4 al pandemiei.

„Legea cu zi liberă pentru vaccinare există, a fost adoptată de Parlament, sper să fie folosită de cât mai mulţi cetăţeni. Dacă vrem să nu ne mai întoarcem la perioada de restricţii care ne-a chinuit atât de mult, e necesar să ne vaccinăm. Dacă nu reuşim să creştem acest procent de vaccinare la nivel naţional, vom avea cu toţii probleme legate de tot ceea ce a înseamnat perioada aceea dificilă la care nu mai vrem să ne întoarcem. Şi gândim toate tipurile de măsuri posibile prin care să îi încurajăm pe oameni, în mediul rural mai ales, pentru că acolo avem o rată foarte mică, să meargă să se vaccineze”, a declarat vicepremierul.

Întrebat dacă este posibil un stimulent în bani pentru vaccinare, Dan Barna a răspuns: „Nu în bani direct, dar se discută diverse variante vouchere, genul de stimulente prin care cetăţenii să fie încurajaţi să se vaccineze. S-a discutat şi subiectul unei potenţiale loterii, chiar în utilajele agricole, astfel încât să fie şi stimulente la care să rezoneze cei din mediul rural”.

Te-ar mai putea interesa și
România, după 20 de ani în UE – Am recuperat o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare faţă de economiile europene, prin PIB (analiză BT)
România, după 20 de ani în UE – Am recuperat o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare faţă de economiile ...
România a recuperat, în 20 de ani de apartenenţă la Uniunea Europeană, o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare faţă de economiile europene, doi indicatori economici demonstrând......
Argint – Cererea va scădea cu 5% anul acesta, pe fondul diminuării achiziţiilor de bijuterii (analiză)
Argint – Cererea va scădea cu 5% anul acesta, pe fondul diminuării achiziţiilor de bijuterii (analiză)
Cererea de argint este aşteptată să scadă cu 5% în 2026, din cauza diminuării achiziţiilor de bijuterii şi a unui ...
România şi Irlanda au avut cele mai puternice ritmuri de creştere a PIB din UE, în T3 2026, conform Eurostat. Ţara noastră a avut, însă, o contracţie de 1%, la nouă luni (INS)
România şi Irlanda au avut cele mai puternice ritmuri de creştere a PIB din UE, în T3 2026, conform Eurostat. Ţara noastră ...
Economia Uniunii Europene şi cea a zonei euro au înregistrat creşteri modeste în trimestrul al treilea al acestui an, ...
Criză Olanda – Negocieri pentru a evita prăbuşirea guvernului condus de Rob Jetten
Criză Olanda – Negocieri pentru a evita prăbuşirea guvernului condus de Rob Jetten
Criză Olanda - Premierul olandez Rob Jetten va discuta vineri cu principalii săi parteneri, într-un ultim efort de a preveni ...