Ponta: Nu luăm în calcul varianta suprataxării celor din mediul privat

Premierul Victor Ponta a declarat luni, răspunzând unei întrebări, că nu ia în calcul varianta aplicării taxei de solidaritate şi în mediul privat.
Economica.net - lun, 13 mai 2013, 12:34
Ponta: Nu luăm în calcul varianta suprataxării celor din mediul privat

Solicitat să comenteze declaraţiile făcute sâmbătă de către ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, care preciza că au existat discuţii în USL privind posibilitatea ca salariile mai mari de 1.000 de euro din mediul privat să fie suprataxate, Ponta a precizat că a existat discuţia despre taxa de solidaritate în ianuarie.

„Dacă mă întrebaţi despre acea taxă de solidaritate, nu cred că în decembrie, cred că în ianuarie a discutat-o, inclusiv cu cei de la FMI. Când o să avem o decizie, o anunţăm”, a răspuns Ponta.

Întrebat dacă taxa discutată în ianuarie îi privea şi pe cei din mediul privat, Ponta a răspuns: „A fost o discuţie apropo de faptul că ar fi constituţional sau neconstituţional. Ori atât timp cât salariile – a spus Curtea că au fost tăiate doar la bugetari, că doar nu am tăiat salariile la privaţi – la fel ar fi în continuare”.

Ponta a spus că problema principală ţine de diferenţa dintre salariile celor din mediul bugetar.

„Problema principală aici e cât de mare e diferenţa între cel mai mare venit din zona bugetară, mai ales din zona companiilor şi autorităţilor care sunt majoritar de stat, şi cel mai mic venit şi acolo evident că între 18-20.000 de lei lunar şi 800 de lei lunar, e mult prea mare diferenţa. Despre asta discutăm, o să căutăm, avem timpul necesar să gândim o soluţie de echilibrare”, a spus Ponta.

Întrebat dacă ia în calcul în continuare varianta ca angajaţii din mediul privat să fie suprataxaţi, Ponta a replicat: „Nu. E clar acuma?”.

Vice-premierul şi ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, a admis, sâmbătă, că la sfârşitul lui 2012 în coaliţia de guvernare s-a discutat despre suprataxarea tuturor celor care obţin venituri, inclusiv privaţii, arătând că în USL nu s-a ajuns la o decizie şi că în acest moment subiectul este înschis.

Întrebat dacă a avut la un moment dat în discuţie un proiect care privea suprataxarea nu doar a bugetarilor, ci şi a privaţilor, Chiţoiu a răspuns: „Da, am discutat”.

„La sfârşitul anului trecut s-a luat în discuţie acest lucru, dar de atunci nu am mai luat în discuţie şi nici nu am mai făcut calcule sau analize”, a precizat Chiţoiu.

Întrebat dacă s-a discutat pe varianta suprataxării celor din mediul privat, Chiţoiu a răspuns: „Da, dar atunci a fost în discuţie ca suprataxarea să fie pentru toţi care realizează venituri, dar nu s-a stabilit limita minimă la vremea respectivă. Era vorba de cifră brută sau cifră netă, peste 1.000 de Euro”.

Chiţoiu a precizat că în USL nu s-a ajuns la luarea unei decizii politice prin care toţi cei care obţin venituri să fie suprataxaţi.

„Guvernul USL aplică programul de guvernare aprobat în Parlament. Toate politicile publice şi economice se iau prin decizie politică la nivelul USL. La nivelul USL nu s-a ajuns la o decize politică astfel încât să implementăm acest proiect”, a spus Chiţoiu.

El a precizat, răspunzând unei întrebări, că premierul Victor Ponta nu i-a cerut să reia discuţiile pe marginea acestui proiect de suprataxare, subliniind că subiectul este „deocamdată închis”.

„Nu am mai disucutat în USL. Deocamdată e un subiect închis. Nu s-a reluat nicio duiscuţie”, a spus Chiţoiu.

El le-a spus jurnaliştilor că deţin o informaţie falsă în acest sens. „Aveţi o informaţie falsă. Nu ştiu cine promovează această informaţia falsă”, a spus Chiţoiu.

Ministrul a fost întrebat de jurnalişti dacă pe masa sa s-ar afla un nou proiect referitor la suprataxare, care ar prevedea să fie impozitaţi nu doar bugetarii, ci şi cei din mediul privat. „Nu ştiu cine v-a dat informaţia, dar nu există niciun proiect pe masa mea în acest sens”, a spus Chiţoiu.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...