Ioana Mihăilă: Purtarea măştii, obligatorie pentru copiii de peste 6 ani în interiorul şcolii

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat vineri că se menţine obligativitatea purtării măştii în interiorul unităţilor de învăţământ pentru copiii în vârstă de peste 6 ani şi că este de preferat ca activităţile sportive să se desfăşoare în spaţii deschise.
AGERPRES - vin, 20 aug. 2021, 12:22
Ioana Mihăilă: Purtarea măştii, obligatorie pentru copiii de peste 6 ani în interiorul şcolii

Precizările au fost făcute la finalul unei şedinţe de lucru la Palatul Victoria pe tema vaccinării copiilor, întrunire convocată de premierul Florin Cîţu.

„Purtarea măştii în şcoală va fi obligatorie în continuare pentru copiii de peste 6 ani. Purtarea măştii în spaţii deschise, însă, nu va mai fi considerată obligatorie. De asemenea, pentru activităţile sportive, ele vor fi preponderent încurajate să aibă loc în spaţiu deschis, iar pentru activităţi sportive în spaţii închise se va decide, în funcţie de incidenţa din comunitatea respectivă, dacă ele se pot desfăşura în spaţii închise sau nu, desfăşurând această activitate fără mască”, a arătat ea în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Victoria.

Ministrul a menţionat că în urma discuţiilor s-a convenit că este prioritară „menţinerea şcolilor deschise cât mai mult timp posibil”, astfel încât cursurile să se poată desfăşura cu prezenţa fizică a elevilor în unităţile de învăţământ. Ea a adăugat însă că participanţilor la cursuri trebuie să li se ofere „un cadru sigur”, cu măsuri de protecţie care să diminueze cât mai mult posibil riscul de transmitere a SARS-CoV-2.

„Despre vaccinarea în şcoli continuăm să avem discuţii tehnice cu Comitetul Naţional de Organizare a Activităţilor de Vaccinare şi să adaptăm scenariile în funcţie de particularităţile fiecărei comunităţi şi ale fiecărei şcoli, urmând ca decizia finală să fie comunicată cât de curând posibil”, a spus ea.

La şedinţa de lucru au mai participat: ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, secretarul de stat în MAI Raed Arafat, coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), Adriana Pistol, consilierul prezidenţial Ligia Deca.

Te-ar mai putea interesa și
Ziua 12 de atacuri ale SUA în Iran
Ziua 12 de atacuri ale SUA în Iran
Armata Statelor Unite a lansat noi lovituri asupra unor ţinte militare din Iran pentru a 12-a noapte consecutiv, relatează dpa. ...
ICCJ se va pronunţa în procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor
ICCJ se va pronunţa în procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se va pronunţa joi în dosarul pe care l-a câştigat în primă instanţă cu Guvernul ...
UPDATE: Bigster nu poate susține singur vânzările Dacia în Europa. Livrările scad, cota de piață se prăbușește
UPDATE: Bigster nu poate susține singur vânzările Dacia în Europa. Livrările scad, cota de piață se prăbușește
Raportul ACEA pentru primele șase luni din 2026 arată că marca Dacia a vândut în Europa 281.814 de vehicule, valoare ...
Anunț de la PPC pentru toți clienții
Anunț de la PPC pentru toți clienții
După câteva zile în care nu a funcționat, aplicațua mobilă MyPPC este din nou funcțională. Furnizorul a trimis un ...