GCS: trei locuri libere la ATI pentru pacienţii cu Covid; două – în Capitală, unul – în Constanţa

Grupul de Comunicare Strategică informează că, duminică, la nivel naţional sunt trei paturi ATI libere pentru pacienţii cu COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale, care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2, dintre care un pat este disponibil în judeţul Constanţa şi două în Capitală, scrie Agerpres.
AGERPRES - D, 10 oct. 2021, 13:56
GCS: trei locuri libere la ATI pentru pacienţii cu Covid; două - în Capitală, unul - în Constanţa

Potrivit GCS, în data de 10 octombrie, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.534 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19.

În Bucureşti sunt avizate de DSP 332 paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19.

De asemenea, la nivel naţional există o rezervă operaţională de 139 paturi ATI destinate pacienţilor cu COVID-19.

”Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale”, arată GCS, potrivit Agerpres. 

Totodată, 1.603 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări.

”La nivel naţional sunt 3 paturi ATI libere, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale, care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2, dintre care 1 pat disponibil la nivelul judeţului Constanţa şi 2 la nivelul Municipiul Bucureşti”, precizează sursa citată.

Se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.

”Menţionăm faptul că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2, pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare”, menţionează GCS.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că o propunere pentru şefia SRI ar fi avut şanse să întrunească susţinerea majorităţii parlamentare imediat după formarea fostei......
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, vineri, că în urma promulgării Legii ANI de către preşedintele ...
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. Mă bucur şi eu când li s-au născut copiii
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că va susţine la nivel parlamentar măsuri instituţionale menite ...
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București Ilfov intervin pentru stingerea unui incendiu ...