Conflictul Polonia-UE: Premierul Morawiecki merge marţi în faţa eurodeputaţilor

Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, urmează să ia cuvântul marţi în faţa eurodeputaţilor în legătură cu decizia controversată a Curţii Constituţionale a ţării sale de a contesta supremaţia dreptului european, au făcut cunoscut miercuri guvernul polonez şi Parlamentul European, notează AFP.
AGERPRES - J, 14 oct. 2021, 08:56
Conflictul Polonia-UE: Premierul Morawiecki merge marţi în faţa eurodeputaţilor

Liderul conservator naţionalist i-a adresat această cerere preşedintelui Parlamentului European, David Sassoli, pentru „a prezenta poziţia Poloniei” într-o dezbatere programată, a indicat pe Twitter purtătorul de cuvânt al premierului polonez, Piotr Müller, scrie Agerpres.

Prim-ministrul „va participa la sesiunea plenară de la Strasbourg, la 19 octombrie, la ora 9”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al lui David Sassoli.

Tensiunile dintre Varşovia şi Bruxelles au crescut de aproape o săptămână după decizia istorică a Curţii Constituţionale a Poloniei, apropiată partidului la putere şi solicitată de şeful guvernului, hotărând că anumite articole din tratatele UE sunt „incompatibile” cu Constituţia ţării.

O punere în discuţie a supremaţiei dreptului european şi competenţei Curţii de Justiţie a UE care a suscitat reacţii de condamnare din partea Comisiei Europene, unor state membre ca Franţa şi Germania, precum şi a deputaţilor europeni.

În faţa temerilor unui „Polexit”, zeci de mii de polonezi au ieşit în stradă pentru a-şi manifesta sprijinul pentru apartenenţa la Uniune. În ce îl priveşte, Mateusz Morawiecki a dat asigurări că doreşte ca ţara sa să rămână în UE.

Polonia a fost condamnată de mai multe ori de Curtea de Justiţie a UE pentru controversatele sale reforme judiciare, acuzate că subminează independenţa judecătorilor, dar Varşovia a reclamat ingerinţa în treburile sale interne.

Parlamentul European îndeamnă Comisia să lanseze un nou mecanism împotriva Varşoviei, care ar putea suspenda plata fondurilor europene către o ţară care nu respectă principiile statului de drept. Un mecanism a cărui legalitate Varşovia şi Budapesta o contestă în faţa Curţii de Justiţie a UE.

 

Te-ar mai putea interesa și
Şeful CEC Bank: Inflaţia ar putea să se tempereze până la sfârşitul anului, dacă va exista continuitate a politicilor de consolidare fiscală
Şeful CEC Bank: Inflaţia ar putea să se tempereze până la sfârşitul anului, dacă va exista continuitate a politicilor ...
Inflaţia ar putea să se tempereze până la sfârşitul anului, dacă va exista continuitate a politicilor de consolidare fiscală, indiferent de coloratura politică sau strategia de abordare, o......
FOTO Piscina complet suspendată, în premieră în România: Elementul spectaculos dintr-un proiect cu apartamente din Timișoara
FOTO Piscina complet suspendată, în premieră în România: Elementul spectaculos dintr-un proiect cu apartamente din Timișoara
Wallberg, dezvoltatorul arădean recunoscut pentru proiectele sale din Arad, Brașov și Timișoara, anunță lansarea The ...
Primarul Ciucu va fi mandatat să coordoneze preluarea ELCEN de către Primăria Municipiului Bucureşti
Primarul Ciucu va fi mandatat să coordoneze preluarea ELCEN de către Primăria Municipiului Bucureşti
Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate joi un proiect în baza căruia primarul general va fi mandatat să coordoneze ...
SUA pregăteşte o manevră surpriză pentru Rusia, în Europa. Ce plan are cu mai multe ţări din UE
SUA pregăteşte o manevră surpriză pentru Rusia, în Europa. Ce plan are cu mai multe ţări din UE
SUA ar putea desfăşura arme nucleare în mai multe state europene, membre NATO. Americanii analizează această posibilitate ...