Cîţu: Certificatul verde trebuie să treacă cât mai repede, ca să ai garanţia că economia rămâne deschisă

PNL susţine în continuare adoptarea cât mai repede a proiectului legislativ privind certificatul verde, motivând că este o măsură care ajută economia şi campania de vaccinare, a declarat, luni, preşedintele Senatului, liberalul Florin Cîţu.
AGERPRES - lun, 06 dec. 2021, 14:49
Cîţu: Certificatul verde trebuie să treacă cât mai repede, ca să ai garanţia că economia rămâne deschisă

„Este lege pe care eu am iniţiat-o, împreună cu ministrul Internelor, eu vreau să treacă. Aud tot felul de alte variante. Ceea ce eu citesc, întârzieri, până la urmă, trebuie să ne hotărâm foarte clar: vrem sau nu vrem acest certificat verde. Eu am spus că este nevoie de el. Din punctul meu de vedere, este o măsură care ajută economia, pentru că aşa poţi să ai garanţia că economia rămâne deschisă cu un certificat verde şi poţi să ai şi o campanie de vaccinare care poate să aibă succes. Dacă se încearcă tergiversarea, atunci vom vedea. Noi susţinem în continuare că acest proiect de lege trebuie să treacă cât mai repede”, a precizat Cîţu, întrebat pe această temă.

Te-ar mai putea interesa și
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia – în Monitorul Oficial
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia – în Monitorul Oficial
Decizia de eliberare, la cerere, din funcţia de secretar general adjunct al Guvernului a Cristinei Trăilă a fost publicată vineri în Monitorul Oficial....
Legea ANI promulgată. Îmi menţin argumentele din sesizarea de neconstituţionalitate, spune preşedintele
Legea ANI promulgată. Îmi menţin argumentele din sesizarea de neconstituţionalitate, spune preşedintele
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri Legea privind integritatea în domeniul public, dar a transmis că menţine ...
Oana Gheorghiu: Discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Oana Gheorghiu: Discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu susţine că discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor este ...
Milionarul din Harghita, care are una dintre cele mai mari companii de construcții din Ungaria, a cerut falimentul după ce noul guvern a refuzat să cumpere un proiect imobiliar
Milionarul din Harghita, care are una dintre cele mai mari companii de construcții din Ungaria, a cerut falimentul după ...
Attila Balázs, propritarul unui dintre cei mai mari constructori din Ungaria și unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri ...