Ford suspendă producţia în unele fabrici şi o reduce în mai multe unităţi de asamblare, din America de Nord, din cauza deficitului global de semiconductori

Ford Motor Co a anunţat că va menţine suspendarea producţiei sau va continua să o reducă în cazul unor fabrici de asamblare, în săptămâna care a început la 14 februarie, din cauza deficitului global de semiconductori, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 15 feb. 2022, 09:18
Ford suspendă producţia în unele fabrici şi o reduce în mai multe unităţi de asamblare, din America de Nord, din cauza deficitului global de semiconductori

Compania nu va utiliza uzinele din Ohio şi Kansas City, a informat purtătorul de cuvânt Kelli Felker. De asemenea, mai puţin angajaţi vor lucra la unităţile din Kentucky Chicago şi Dearborn (Michigan), scrie Agerpres.

Săptămâna trecută, Ford a suspendat sau a redus producţia la opt fabrici din America de Nord din cauza lipsei de semiconductori.

Anterior, Ford avertizase că în acest trimestru producţia de vehicule va fi la un nivel scăzut, în urma deficitului de cipuri pentru industria auto.

Vânzările globale de semiconductori au crescut anul trecut cu 26,2%, atingând o valoare record de 555,9 miliarde de dolari, iar prognozele pentru acest an arată o creştere de 8,8%, pe măsură ce producătorii de cipuri continuă să îşi extindă capacităţile de producţie pentru a face faţă cererii, a anunţat, luni, Semiconductor Industry Association (SIA).

Anul trecut în întreaga lume au fost vânduţi 1.150 miliarde de semiconductori, cea mai mare creştere fiind înregistrată în cazul cipurilor pentru automobile, a anunţat directorul SIA, John Neuffer. Pe acest segment, vânzările au crescut cu 34%, comparativ cu 2020, până la 26,4 miliarde de dolari. În termeni de unităţi vândute, creşterea a fost de 33%.

Ford, al doilea mare producător auto din SUA, este prezent şi pe piaţa din România.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...