Traian Băsescu a fost internat de urgență în stare gravă la un spital din Paris, după ce a suferit un accident cerebral

Ion Dobreanu - vin, 25 mart. 2022, 17:16
Traian Băsescu a fost internat de urgență în stare gravă la un spital din Paris, după ce a suferit un accident cerebral

Traian Băsescu a ajuns în stare gravă la spital la două zile după ce judecătorii ÎCCJ au decis că a colaborat cu Securitatea, potrivit unor surse citate de Inpolitics. Fostul preşedinte al României a fost transferat cu un avion privat la un spital din Paris, la recomandarea medicilor din România, informează RomaniaTv.net.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a făcut accident vascular cerebral şi a fost transportat de urgenţă la spital. Potrivit unor surse inpolitics.ro, Traian Băsescu este în prezent internat într-un spital din Paris, unde a fost dus cu un avion privat.

Sursa citată precizează că fostul preşedinte și-ar fi pierdut brusc auzul, ceea ce a alertat familia. Întrucât au apărut complicații la plămâni şi la inimă, medicii români au decis transferarea lui urgentă în străinătate. S-a ales o clinică privată din Paris.

Potrivit unor surse citate de România TV, Traian Băsescu ar urma să fie operat de urgenţă, iar intervenţia pe care o vor face medicii din Franţa nu putea fi făcută în România.

Tot surse spun că fostul preşedinte Băsescu ar mai fi fost internat în spital în ultima perioadă. Săptămâna trecută, Traian Băsescu ar fi mers la Spitalul Militar din București pentru investigații medicale.

Traian Băsescu a mai fost operat în Franța la spitalul Charles de Gaulle din Paris, unde medicii l-au supus unei operații de transplant de aortă.

„Eu am făcut o operație în care m-a operat un chirurg foarte tânăr care a ajuns profesor șef de secție. Mi-a înlocuit aorta. O operație pe care nu o putea face nimeni. Nu era român, dar nici francez. Acest profesor, deși foarte tânăr nu a fost cenzurat de sistemul de profesori care este la noi și care nu lasă niciun tânăr să se ridice”, a declarat Traian Băsescu.

Problemele de sănătate ale fostului preşedinte ar fi apărut după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a menținut miercuri decizia instanței de fond și a decis că Traian Băsescu a fost colaborator al Securității. În urma deciziei Instanţei, fostul preşedinte pierde toate beneficiile pe are le are un fost şef de stat din România.

„Admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu. Respinge, ca fiind inadmisibil, recursul declarat de recurentul Ene Nicanor George, prin mandatar Ene Dragoş Marian, împotriva Sentinţei civile nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Respinge, ca fiind nefondat, recursul declarat de recurentul Ene Nicanor George, prin mandatar Ene Dragoş Marian împotriva Încheierii de amânare a pronunţării, din data de 05 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge, ca fiind inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de recurentul-pârât Băsescu Traian. Respinge, ca fiind nefondat, recursul, astfel cum a fost precizat la data de 5 noiembrie 2021, declarat de recurentul – pârât Băsescu Traian împotriva Sentinţei nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ciuvică Mugur-Cristian, în interesul intimatului-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Definitivă. „, se arată în sentinţa pronunţată miercuri de ÎCCJ.

Te-ar mai putea interesa și
Top 10 cele mai bine vândute modele de telefoane din 2024: toate de la Apple și Samsung
Top 10 cele mai bine vândute modele de telefoane din 2024: toate de la Apple și Samsung
Apple și Samsung au dominat clasamentul celor mai vândute smartphone-uri din primul trimestru al anului 2024, ocupând fiecare câte cinci locuri în top 10, conform Counterpoint Research. A fost,......
Producătorul turc Bozankaya a livrat primul tramvai din lotul de 17 pe care le construiește pentru Primăria Municipiului Timișoara
Producătorul turc Bozankaya a livrat primul tramvai din lotul de 17 pe care le construiește pentru Primăria Municipiului ...
Constructorul turc de material rulant Bozankaya a livrat, sâmbătă, 18 mai, către Primăria Municipiul Timișoara primul ...
Zelenski: Ucraina are doar un sfert din mijloacele antiaeriene de care are nevoie
Zelenski: Ucraina are doar un sfert din mijloacele antiaeriene de care are nevoie
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a trecut în revistă vineri, pentru agenţia France Presse, provocările cu ...
Burduja contestă contractul de mentenanță încheiat de Primăria Capitalei pentru Arena Națională și anunță că va sesiza organele de cercetare penală și Curtea de Conturi (Video)
Burduja contestă contractul de mentenanță încheiat de Primăria Capitalei pentru Arena Națională și anunță că va ...
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, contestă contractul de mentenanţă al PMB pentru Arena Naţională, ...