Piaţa românească a maşinilor noi ar putea atinge un minim istoric în 2013

Piaţa românească a maşinilor noi ar putea atinge un minim istoric de 50.000 de unităţi în 2013, dacă ritmul de vânzări din primul semestru, de 4.000 de maşini/lună, va continua, potrivit reprezentanţilor Autovit.ro, cea mai mare platformă online din România pentru vânzare-cumpărare de maşini noi şi second-hand.
Economica.net - vin, 19 iul. 2013, 13:18
Piaţa românească a maşinilor noi ar putea atinge un minim istoric în 2013

‘Este totuşi de aşteptat ca finalul lui 2013 să nu aducă rezultate atât de slabe, un factor de revigorare fiind programul Rabla, care, deşi a început în luna iunie, este de aşteptat să reprezinte 10-15% din piaţa totală a maşinilor noi. Voucherele Rabla s-au tranzacţionat în piaţă chiar şi cu un nivel de 1.300 de lei, dată fiind cererea scăzută pentru acestea şi perioada de doar 45 de zile de valabilitate’, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, Mihai Cune, business manager la Autovit.ro.

Specialiştii Autovit.ro estimează că piaţa va fi însă sub nivelul de 66.000 unităţi înregistrat în 2012. Această valoare ar duce astfel piaţa maşinilor noi aproximativ la nivelul anului 1995, când mărcile de import aveau o prezenţă mult mai redusă în România.

‘La maşini second-hand din import nu sunt motive ca valoarea de circa 30.000 de unităţi pe lună să se schimbe radical (cele din import şi reînmatriculările de maşini rulate din România). Va creşte ponderea maşinilor cu norma de poluare Euro 2, dat fiind că taxa auto a scăzut. Ne mai aşteptăm la o creştere şi pe segmentul de maşini Euro 4 cu motoare mici, dar cel mai mult la maşinile cu motoare Euro 5, unde timbrul de mediu are o valoare foarte mică’, a mai spus Mihai Cune.

Pentru piaţa de maşini second-hand, Autovit.ro estimează ca în 2013 aceasta să fie sub nivelul anului trecut, cu o scădere de aproximativ 15-20%.

Pe baza datelor direcţiei de specialitate a Poliţiei – DRPCIV, reprezentanţii Autovit.ro s-au referit şi la diferenţele mari în ceea ce priveşte preferinţele pe mărci la autoturismele noi, second-hand din import şi cele reînmatriculate în România.

La maşini noi, Dacia are peste un sfert din piaţă, cota erodându-se mult în ultimii ani, de la peste jumătate. Volkswagen a avut o cotă de peste 15%, iar Hyundai are un an relativ bun. Faţă de segmentul second-hand, cifrele pentru maşinile noi sunt foarte foarte mici, spre exemplu la maşini second-hand din import Volkswagen a fost lider cu aproape 3.900 de unităţi în iunie, în timp ce Dacia a fost lider la maşini noi cu sub 1.000 de unităţi.

La maşinile second-hand din import se păstrează de ani buni un top 5 aproape neschimbat lună de lună, cu Opel pe locul secund, Ford pe trei, Audi şi BMW pe patru şi cinci. Oarecum diferit este topul la maşini second-hand tranzacţionate în ţară. Volkswagen şi Opel ocupă primele poziţii, însă pe locul trei apar automobilele marca Dacia, ca urmare a comportamentului des întâlnit de vânzare a maşinilor noi după doar câţiva ani de utilizare. În plus, în top cinci se regăseşte şi Skoda.

Te-ar mai putea interesa și
Previziuni sumbre ale economiștilor. Inflație de 11% în aprilie. Reducerea dobânzilor rămâne doar un vis
Previziuni sumbre ale economiștilor. Inflație de 11% în aprilie. Reducerea dobânzilor rămâne doar un vis
Urmare a ultimelor date publicate de Statistică și a calculării impactului creșterii prețului petrolului, BCR schimbă prognoza pe inflație de la 4,6% la 5,1%. Dacă șocul prețului petrolului......
După înfrângerea lui Viktor Orban, vine și anunțul Bruxelles-ului că ancheta împotriva comisarului maghiar Oliver Varhelyi, suspectat de spionaj, e aproape încheiată
După înfrângerea lui Viktor Orban, vine și anunțul Bruxelles-ului că ancheta împotriva comisarului maghiar Oliver ...
Ancheta împotriva comisarul european ungar Oliver Varhelyi, un apropiat al premierului în exerciţiu Viktor Orban, privind ...
Ministerul Finanțelor a scos la vânzare începând de astăzi ediția pe luna aprilie a titlurilor de stat Fidelis, în lei și euro
Ministerul Finanțelor a scos la vânzare începând de astăzi ediția pe luna aprilie a titlurilor de stat Fidelis, în ...
Oferta derulată în aprilie include şapte emisiuni, trei în euro şi patru în lei, dintre care una este dedicată donatorilor ...
Bursa de la București a închis în creștere prima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de la București a închis în creștere prima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de marţi, cu o valoare ...