Preluarea Real de către Auchan, finalizată. Consiliul Concurenţei şi-a dat avizul

Consiliul Concurenţei a aprobat preluarea hipermarketurilor Real de către Auchan, care ajunge astfel la o reţea de 31 de magazine în România.
Economica.net - mar, 30 iul. 2013, 15:24
Preluarea Real de către Auchan, finalizată. Consiliul Concurenţei şi-a dat avizul

În noiembrie anul trecut, grupul Auchan, controlat de familia Mulliez, anunţa achiziţia a 20 din cele 24 de hipermarketuri Real din România de la grupul german Metro, într-o tranzacţie de 1,1 miliarde euro care a vizat şi unităţile din Polonia, Ucraina şi Rusia.

Consiliul Concurenţei a autorizat operaţiunea de concentrare economică prin care Auchan România achiziţionează 20 de magazine Real în România, se arată într-un comunicat transmis de instituţie.

Operaţiunea analizată conduce la suprapuneri pe orizontală în ceea ce priveşte activităţile de comerţ cu amănuntul de produse de consum curent ale celor doi operatori pe mai multe pieţe relevante.

În primul rând, tranzacţia a fost autorizată cu condiţia respectării unor angajamente asumate voluntar de părţile implicate pe două pieţe relevante, respectiv Craiova şi Târgu-Mureş.

Astfel, Auchan şi-a luat angajamentul de a nu creşte preţurile de vânzare cu mai mult de 5% faţă de media preţurilor altor magazine din reţea, pentru o perioadă de trei ani.

De asemenea, acesta şi-a asumat obligaţia de a nu deschide noi magazine pe cele două pieţe relevante, pentru o perioadă de cinci ani. În aceste condiţii, analiza Consiliului Concurenţei a determinat faptul că operaţiunea de concentrare economică nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective, în special ca urmare a creării sau consolidării unei poziţii dominante pe pieţele relevante identificate.

„Consumatorii au posibilităţi reale de alegere în majoritatea zonelor geografice analizate. În plus, angajamentele asumate de părţi asigură o funcţionare corectă a acestor pieţe şi pe viitor. Pe majoritatea pieţelor analizate au avut loc deschideri de noi magazine şi nu există bariere semnificative care să influenţeze intrarea pe piaţa de retail din România”, a declarat în comunicat, preşedintele Consiliului Convurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Tranzacţia a fost iniţial notificată Comisiei Europene, dar autoritatea de concurenţă din România a fost considerată mai bine plasată pentru o analiză mai detaliată asupra posibilităţii de restrangere a concurenţei pe piaţa românească.

Magazinele Real şi-au redus pierderile anul trecut cu 39% faţă de 2011, la 73,5 milioane lei (16,5 milioane euro), în timp ce cumpărătorul acestora, Auchan, a trecut pe profit, de 3,3 milioane lei (740.000 euro).

real,- Hypermarket a intrat pe piaţa de retail din România în martie 2006, când a deschis primul magazin în Timişoara. Din 2007, primul an complet de activitate pe piaţa locală, compania a înregistrat pierderi, de 158 milioane lei în anul menţionat, acestea crescând cu 28,8% în 2008 şi cu 20% în 2009, după care s-au redus cu 63% în 2010, dar au urcat din nou în 2011, cu 33%.

În ceea ce priveşte cifra de afaceri, aceasta a avut un trend crescător până în 2011, când s-a redus cu 8,2% comparativ cu 2010, la 3 miliarde lei. Anul trecut, cifra de afaceri netă a Real a scăzut cu 3,7%, la 2,89 miliarde lei (650,5 milioane euro).

Şi Auchan, care a deschis primul hipermarket din România în noiembrie 2006 şi deţine în prezent 11 unităţi, a înregistrat pierderi în perioada 2007-2011, anul 2012 fiind primul cu profit net pentru companie. Cifra de afaceri şi-a menţinut însă trendul crescător de la an la an, în 2012 retailerul înregistrând un avans de 25% faţă de anul anterior, la 1,97 miliarde lei (442,9 milioane euro).

În urma preluării Real, Auchan urcă de pe locul patru pe doi în topul lanţurilor de hipermarketuri din România, cu afaceri cumulate de peste 1 miliard de euro, fiind devansat doar de Kaufland.

Te-ar mai putea interesa și
Oana Ţoiu: Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, recunoscută oficial
Oana Ţoiu: Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, recunoscută oficial
Ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, anunţă că preşedintele italian Sergio Mattarella a promulgat legea prin care este recunoscută oficial Episcopia Ortodoxă Română a Italiei....
Rata şomajului în Franța, la cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani
Rata şomajului în Franța, la cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani
Rata şomajului în Franţa a crescut la 8,3% în trimestrul doi din 2026, cel mai ridicat nivel începând din 2020, arată ...
Miruţă îi cere lui Grindeanu să pună pe ordinea de zi legea împotriva dezinformării, după atacul asupra ambulanței atacată cu topoare în urma unui clip postat pe TikTok
Miruţă îi cere lui Grindeanu să pună pe ordinea de zi legea împotriva dezinformării, după atacul asupra ambulanței ...
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, îi solicită preşedintelui Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, să ...
Schimbarea de viziune a Poliţiei produce efecte: peste 1.900 de şoferi agresivi în trafic, amendaţi fiindcă au fost reclamaţi de cetăţeni – impactul OUG 84 din 2024 – exclusiv
Schimbarea de viziune a Poliţiei produce efecte: peste 1.900 de şoferi agresivi în trafic, amendaţi fiindcă au fost ...
Aproape 2.000 de şoferi agresivi au fost sancţionaţi de Poliţia Rutieră ca urmare a reclamaţiilor făcute de cetăţenii, ...