Şova: Ne-am propus ca proiectul privind Agenţia de Autostrăzi să-l trecem prin Guvern pe 28 august

Proiectul privind înfiinţarea Agenţiei de Autostrăzi trebuie să obţină avizul de la Ministerul de Justiţie şi ar putea trece prin Guvern în data de 28 august, a declarat miercuri, la Digi 24, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova.
Economica.net - mie, 31 iul. 2013, 20:39
Şova: Ne-am propus ca proiectul privind Agenţia de Autostrăzi să-l trecem prin Guvern pe 28 august

„Agenţia Naţională de Autostrăzi ne-am propus să o trecem pe data de 28 august prin Guvern. Mai are de trecut avizul Ministerului Justiţiei. Sunt câteva preaşezări acolo, pentru că în domeniul infrastructurii mari sunt chestiuni delicate legate de concesiuni, de preluări de contracte de administrare, de contracte cu finanţatori instituţionali foarte mari, cu băncile, de preluări de datorii, de obligaţii, de mii de litigii. Sunt o serie de chestiuni organizatorice. Ideea Agenţiei de Autostrăzi e să ne ducem şi noi pe modelul european. În toate ţările europene există o instituţie, fie că este autoritate, agenţie sau companie care se ocupă de autostrăzi şi o altă instituţie, autoritate, agenţie, companie, care se ocupă de drumurile naţionale. Acelaşi lucru îl facem şi noi acum”, a explicat Dan Şova.

Acesta a precizat însă că autostrăzile aflate în construcţie vor rămâne la compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) până la finalizare.

„Autostrăzile care se află în construcţie aferente exerciţiului financiar 2007-2013 vor rămâne în continuare la CNADNR până la finalizare, deoarece CNADNR este beneficiarul de fonduri europene înregistrat la Comisie pentru 2007-2013. Pe măsură ce se termină, vor fi transferate şi ele la Agenţie. Agenţia de Autostrăzi se ocupă din punct de vedere financiar de absorbţia fondurilor europene şi de proiectele 2014-2020, de toate contractele de concesiune, de autostrăzile construite din alocaţii de la bugetul de stat. Trec, de asemenea, toate cele construite pe POS-T şi finalizate. Noi nu prea avem, noi avem mai mult pe BEI (Banca Europeană de Investiţii n.r), BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare n.r) şi fondurile ex-ISPA, fondurile de preaderare, cum sunt Timişoara-Arad, Bucureşti-Constanţa; Bucureşti-Piteşti, Bucureşti-Ploieşti sunt terminate şi trec la Agenţia de Autostrăzi. Ideea este că va mai dura probabil un an, sau doi sau trei până se vor termina toate autostrăzile contractate pe exerciţiul financiar 2007-2013, până vor trece în partea cealaltă. Oricum, orice proiect nou de acum încolo, exceptând Sebeş-Turda, care e pe 2007-2013, orice proiect nou pe fonduri europene 2014-2020 se va derula prin noua Agenţie de Autostrăzi, urmând ca şi celelalte să se alăture pe măsură ce se termină”, a mai spus Dan Şova.

Potrivit unei Ordonanţe discutate marţi de Guvern, „înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Autostrăzi se face prin reorganizarea CNADNR prin modalitatea divizării parţiale a Companiei”.

Finalizarea procedurilor, cu preluarea atribuţiilor prevăzute de lege a patrimoniului şi personalului necesar, se va încheia la 10 ianuarie 2014, după încheierea exerciţiului financiar anual al CNADNR, conform sursei citate.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul german Bosch anunță noi concedieri
Grupul german Bosch anunță noi concedieri
Bosch intenţionează să renunţe la încă 750 de angajaţi în Germania, până la finalul lui 2029, a anunţat joi furnizorul de componente auto, citând condiţiile economice dificile şi......
Eurodeputații cer Comisiei Europene evaluarea riscurilor cibernetice aferente mașinilor BYD
Eurodeputații cer Comisiei Europene evaluarea riscurilor cibernetice aferente mașinilor BYD
Mai mulți membri ai Parlamentului European (EP) au adresat o solicitare oficială Comisiei Europene pentru a evalua dacă ...
MOL a repus în funcțiune unitatea AV3 a Rafinăriei Dunărea din Ungaria, care a fost puternic afectată de un incendiu produs acum un an
MOL a repus în funcțiune unitatea AV3 a Rafinăriei Dunărea din Ungaria, care a fost puternic afectată de un incendiu ...
MOL a repornit cu succes unitatea de distilare a țițeiului AV3 din cadrul Rafinăriei Dunărea, care a fost grav avariată ...
Mai vor europenii tranziție energetică și transport electric? Ce spune un sondaj făcut printre 23.000 de oameni
Mai vor europenii tranziție energetică și transport electric? Ce spune un sondaj făcut printre 23.000 de oameni
Majoritatea cetățenilor Uniunii Europene se declară în favoarea unei tranziții accelerate dinspre petrol și gaze către ...