Un clujean are nevoie de salariile pe 12 ani și 5 luni pentru a-şi cumpăra un apartament nou – analiză

Cluj-Napoca rămâne cel mai scump oraş din ţară, atunci când vine vorba despre achiziţionarea unui apartament nou standard, care costă echivalentul unui salariu mediu încasat pe 12 ani și cinci luni de muncă, arată o analiză realizată de consultanţii Colliers.
AGERPRES - mar, 24 mai 2022, 12:31
Un clujean are nevoie de salariile pe 12 ani și 5 luni pentru a-şi cumpăra un apartament nou - analiză

În acelaşi context, un bucureştean are nevoie de salariile pe 8 ani și patru luni pentru o astfel de achiziţie, timişorenii trebuie să lucreze 8 ani și o lună pentru o locuinţă nouă, iar ieşenii au cel mai redus nivel dintre marile oraşe, de 7,7 ani.

Conform datelor centralizate de Colliers, în Bucureşti, Timişoara şi Iaşi, cele mai accesibile preţuri pentru locuinţe noi au fost la final de 2020 – început de 2021, după care evoluţia a intrat pe o puternică pantă ascendentă.

„Calculele nu sunt menite să arate efectiv în cât timp ar putea o persoană să cumpere un apartament, subliniază consultanţii Colliers, ci să arate mai degrabă dacă există o discrepanţă între puterea de cumpărare şi preţuri. Astfel, un indice de accesibilitate de 8 ani sau mai mare poate fi un factor de îngrijorare în decizia de cumpărare, punctează ei, în special dacă există şi alte angajamente financiare (leasing, credit nevoi personale, etc.) sau dacă nu există alte surse alternative de venit în afara salariului. Pentru comparaţie, în 2008 indicele de accesibilitate în Bucureşti era de 25 de ani, iar cel mai mult au avut de suferit cumpărătorii care s-au împrumutat la limita posibilităţilor, pentru a cumpăra o locuinţă pe o piaţă supraîncălzită, la un cost al finanţării în creştere, într-o valută care a cunoscut o apreciere semnificativă faţă de leu. Chiar dacă în clipa de faţă indicatorii fundamentali nu sugerează că ne-am afla într-o bula imobiliară, cu toate că oraşul Cluj-Napoca dă semne de supraîncăzire, există riscul să ne îndreptăm într-acolo pe termen mediu”, arată consultanţii Colliers.

Anul trecut, au fost livrate la nivel naţional 71,420 de locuinţe, în creştere cu 5% faţă de datele din 2020, iar suprafaţa totală autorizată de către dezvoltatori s-a majorat cu peste 15% şi a depăşit 12 milioane de metri pătraţi.

Volumul de credite ipotecare nou acordate a fost cu 30% mai mare, în primul trimestru din 2022. „În direcţia contrară acţionează creşterile de dobândă ale băncii centrale, care sunt departe de a se fi încheiat, şi o posibilă slăbire a pieţei muncii în viitor. Un alt semn de îngrijorare este decalajul transmisiei dobânzii de politică monetară prin IRCC, folosit la acordarea de credite noi şi aflat în prezent la un nivel de 1,86%, pe când indicele ROBOR la care sunt legate majoritatea creditelor este 4,68%. Acest decalaj îi expune pe noii debitori la un risc de dobândă semnificativ, care se va materializa în trimestrele următoare”, notează sursa citată.

Colliers este unul dintre liderii globali în servicii de consultanţă imobiliară şi de management al investiţiilor, cu operaţiuni în 62 de ţări şi 17.000 de specialişti.

Te-ar mai putea interesa și
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
Soarta Napolact, brandul românesc intrat în portofoliul olandezilor de la FrieslandCampina în 2004, ar putea fi tranșată în primul semestru al acestui an. Acum, tranzacția prin care......
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei în 2024 din bugetul de stat, cu 14% mai mult decât în 2023. Peste 180.000 de oameni le-au încasat – analiză exclusivă
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei în 2024 din bugetul de stat, cu 14% mai mult decât în 2023. ...
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei brut în anul 2024, cu aproape 14% mai mult decât în anul ...
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: Anxietate crescută. Românii sunt în siguranță
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: ...
Război Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, a făcut primele declarații în legătură cu situația românilor ...
MG, BYD și Chery continuă să consolideze poziția mărcilor chineze în Europa. În ianuarie, 7 din 100 de mașini noi vândute au provenit din China
MG, BYD și Chery continuă să consolideze poziția mărcilor chineze în Europa. În ianuarie, 7 din 100 de mașini noi ...
Cererea tot mai mare pentru vehicule hibride Chery și BYD, alături de poziția deja solidă deținută de MG, au majorat ...