Fostul președinte ucrainean Poroşenko acuză puterea de la Kiev că i-a interzis ieșirea din țară. El amenință cu ruperea armistițiului politic

Fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko, rival politic al actualului şef de stat Volodimir Zelenski, a anunţat sâmbătă că i s-a refuzat ieşirea din ţară pentru o deplasare în Lituania şi a avertizat că această decizie riscă să rupă "armistiţiul politic", în plină invazie rusă, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 28 mai 2022, 15:26
Fostul președinte ucrainean Poroşenko acuză puterea de la Kiev că i-a interzis ieșirea din țară. El amenință cu ruperea armistițiului politic

Poroşenko, fost preşedinte între 2014 şi 2019, conduce în prezent partidul Solidaritatea Europeană, a doua cea mai mare formaţiune din parlament, făcând parte din opoziţie.

Conform serviciului său de presă, fostului şef de stat „i-a fost refuzată ieşirea din Ucraina” în condiţiile în care trebuia să ia parte la Adunarea parlamentară a NATO de la Vilnius şi primise „toate permisiunile formale pentru a părăsi ţara”, ca membru permanent al delegaţiei ucrainene.

Poroşenko urma de asemenea să poarte convorbiri la Vilnius cu preşedintele lituanian Gitanas Nauseda şi cu un grup de parlamentari lituanieni şi europeni, după care urma să se deplaseze la Rotterdam, în Ţările de Jos, pentru un summit al partidelor europene.

„Există riscul ca prin această decizie autorităţile să fi rupt armistiţiul politic stabilit în vreme de război cu forţele de opoziţiei, ce reprezintă un pilon al unităţii naţionale în faţa agresiunii ruse”, a adăugat serviciul de presă al fostului preşedinte.

După invazia rusă din 24 februarie, pe care Moscova o consideră „operaţiune specială” vizând „demilitarizarea şi denazificarea” Ucrainei, majoritatea forţelor politice ucrainene au lăsat deoparte disputele şi s-au unit pentru a apăra ţara, iar 11 partide considerate proruse au fost interzise.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...