Doi directori de la BlackBerry, în stare de ebrietate, au perturbat un zbor Air Canada

Un zbor pe ruta Toronto-Beijing a fost întrerupt din cauza stării de ebrietate în care se aflau doi oficiali din cadrul Research in Motion (RIM), fabricantul canadian de telefoane BlackBerry, care şi-au pierdut locurile de muncă în urma incidentului, a anunţat luni compania.
Economica.net - mar, 06 dec. 2011, 08:10

George Campbell, în vârstă de 45 de ani, şi Paul Alexander Wilson, în vârstă de 38 de ani, au pledat vinovat, miercuri. Ei au perturbat zborul Air Canada după ce au consumat „prea mult alcool”, a anunţat poliţia federală canadiană, citată de Mediafax.

Avionul Boeing 777, care transporta 331 de pasageri şi membri ai echipajului, survola nordul Alaskăi în momentul în care piloţii au decis să întrerupă zborul din cauza celor doi pasageri în stare de ebrietate, aterizând la Vancouver (vest).

„RIM aşteaptă de la angajaţii săi să se comporte într-un mod care să reflecte principiile noastre ferme şi regulile noastre de comportament în cadrul companiei. RIM nu tolerează comportamente incompatibile cu legea şi se aşteaptă de la angajaţii săi să acţioneze, în orice moment, cu integritate şi respect”, a afirmat compania într-un comunicat, adăugând că „persoanele implicate în acest incident nu mai sunt angajate de RIM”.

În afară de concediere, cei doi bărbaţi au primit interdicţia de a mai călători cu Air Canada timp de un an şi vor fi nevoiţi să plătească transportatorului 35.000 de dolari canadieni (34.300 de dolari americani) fiecare. Avionul a plecat spre Beijing abia în ziua următoare.

Te-ar mai putea interesa și
Val de vânzări pe litoral: THR Marea Neagră vinde alte două complexuri hoteliere și terenuri de 112 hectare
Val de vânzări pe litoral: THR Marea Neagră vinde alte două complexuri hoteliere și terenuri de 112 hectare
THR Marea Neagră mai vinde două complexuri hoteliere și terenuri de peste 112 hectare de pe litoral. Acestea urmează să fie scoase la licitație publică. ...
Avertisment dur – Israelul ameninţă că va goli Gaza de toţi locuitorii săi dacă Hamas va răpi un singur israelian
Avertisment dur – Israelul ameninţă că va goli Gaza de toţi locuitorii săi dacă Hamas va răpi un singur israelian
Ministrul israelian al apărării a ameninţat marţi că va goli oraşul Gaza de toţi locuitorii săi dacă mişcarea palestiniană ...
Românii cumpără online mai mult decât austriecii. Piața de e-commerce ar putea trece, anul acesta, de pragul de 13 miliarde de euro
Românii cumpără online mai mult decât austriecii. Piața de e-commerce ar putea trece, anul acesta, de pragul de 13 miliarde ...
Valoarea comerțului electronic B2C a ajuns la 12,9 miliarde de euro în 2025, fiind în creștere cu 10% față de anul ...
Mama tuturor crizelor energetice: Și America ar putea rămâne fără carburanți la pompă
Mama tuturor crizelor energetice: Și America ar putea rămâne fără carburanți la pompă
Un articol publicat de OilPrice arată magnitudinea posibilă a crizei energetice: este posibil ca și în Statele Unite ...