Numeroşi americani sunt reticenţi în a-şi face prieteni de altă rasă – sondaj

Aproximativ 40% dintre americanii 'albi' şi 25% dintre americanii 'non-albi' sunt înconjuraţi exclusiv de prieteni din propria rasă, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos.
Economica.net - J, 08 aug. 2013, 15:45
Numeroşi americani sunt reticenţi în a-şi face prieteni de altă rasă - sondaj

Cifrele evidenţiază cât de segregate rămân Statele Unite după dezbaterea privind rasa declanşată luna trecută de achitarea lui George Zimmerman în cazul uciderii prin împuşcare a tânărului de culoare Trayvon Martin, în Florida, care nu era înarmat. Preşedintele Barack Obama a luat poziţie după verdict, cerându-le americanilor să se autoanalizeze pentru a vedea dacă nutresc prejudecăţi rasiale.

Există regiuni şi grupuri unde amestecul cu persoane de alte rase este mai des întâlnit, în special în comunitatea latino-americană, unde numai o persoană din zece nu are prieteni de altă rasă.
Circa jumătate dintre latino-americanii care au un partener de viaţă sunt într-o relaţie cu cineva din afara comunităţii lor, în timp ce printre albi şi persoanele de culoare procentul este de doar 10%.

În ceea ce priveşte cercul mai larg al cunoştinţelor, care include colegi de serviciu, prieteni şi rude, 30% dintre americani nu se amestecă cu persoane de o rasă diferită, relevă sondajul, potrivit Reuters.

Ca grup, statele de la Pacific – inclusiv California, cel mai populat stat – sunt cele mai diverse în ceea ce priveşte iubirea şi prietenia, în timp ce la polul opus se află Sudul, unde există cel mai scăzut procent de persoane cu mai mult de cinci cunoştinţe din alte rase decât a lor.

Într-o declaraţie de acum două săptămâni, preşedintele Obama s-a declarat optimist cu privire la viitor, spunând că experienţele fiicelor sale arată că generaţiile tinere au mai puţine probleme cu rasa. „Asta nu înseamnă că suntem într-o societate post-rasială. Nu înseamnă că rasismul a dispărut. Ci că ei sunt mai buni decât am fost şi suntem noi în privinţa acestor chestiuni”, a spus el.

Tinerii americani adulţi par să confirme acest lucru, potrivit sondajului. Circa o treime dintre americanii sub 30 de ani care au un partener de viaţă se află într-o relaţie cu cineva dintr-o rasă diferită, în timp ce printre americanii de peste 30 de ani procentul este de 10%.

Rezultatele sunt extrase dintr-un sondaj online în desfăşurare realizat de Reuters/Ipsos şi includ răspunsurile a 4.170 de americani, culese în perioada 24 iulie – 6 august.

Te-ar mai putea interesa și
Avarie la centrala de la Cernavodă. Una dintre unități s-a deconectat de la rețea, defecțiune la partea clasică
Avarie la centrala de la Cernavodă. Una dintre unități s-a deconectat de la rețea, defecțiune la partea clasică
Unitatea 2 a centralei  nucleare de la Cernavodă s-a deconectat luni seara de la rețeaua națională, după o defecțiune la partea clasică....
Comisia Europeană a revizuit în sus estimările privind producțiile agricole însă randamentele rămân mult sub cele din 2025
Comisia Europeană a revizuit în sus estimările privind producțiile agricole însă randamentele rămân mult sub cele ...
Ultima prognoză a JRC, Serviciul Științific al Comisiei Europene, indică o revenire a producțiilor de cereale din România ...
Proprietarii Mega Image aduc bani pentru preluarea Profi. Cu cât crește capitalul lanțului de magazine
Proprietarii Mega Image aduc bani pentru preluarea Profi. Cu cât crește capitalul lanțului de magazine
Grupul Ahold Delhaize, proprietarul lanțurilor Mega Image și Profi, și-a capitalizat firma din România cu aproximativ ...
Rezervele valutare ale României scad vizibil. BNR ar fi cheltuit un miliard de euro în doar două zile pentru a apăra leul
Rezervele valutare ale României scad vizibil. BNR ar fi cheltuit un miliard de euro în doar două zile pentru a apăra ...
Datele publicate de BNR pe data de 4 mai 2026 indică o scădere a rezervei valutare cu aproximativ 2 miliarde de euro. Estimările ...