Miliardarul Carlos Slim vrea să plătească 7,2 mld. euro pentru acţiunile pe care nu le deţine la KPN

Grupul America Movil, controlat de miliardarul mexican Carlos Slim, al doilea cel mai bogat om din lume cu o avere de 69,5 miliarde dolari, a anunţat că va lansa o ofertă estimată la 7,2 miliarde euro pentru a prelua integral compania telecom olandeză KPN, la care deţine 30% din acţiuni.
Economica.net - vin, 09 aug. 2013, 08:23
Miliardarul Carlos Slim vrea să plătească 7,2 mld. euro pentru acţiunile pe care nu le deţine la KPN

America Movil propune acţionarilor KPN un preţ de 2,4 euro pe acţiune, cu 20% mai mare decât cotaţia din închiderea şedinţei de joi, evaluând astfel pachetul de 70% pe care nu îl deţine la 7,2 miliarde de euro, potrivit Bloomberg.

Concernul miliardarului mexican are deja o participaţie de 29,8% la KPN, iar oferta de cumpărare se va materializa doar dacă va fi acceptată de suficienţi investitori pentru ca America Movil să devină acţionar majoritar.

Grupul mexican a informat conducerea KPN în privinţa intenţiei de preluare şi a cerut o întâlnire cu board-ul director pentru a obţine acordul acestuia.

America Movil a cheltuit anul trecut circa 4 miliarde de dolari pentru a ajunge la participaţia de aproape 30% din acţiunile KPN.

Cel mai bogat om din lume este Bill Gates, cu o avere de 73,1 miliarde de dolari, potrivit indicelui miliardarilor calculat de Bloomberg.

Te-ar mai putea interesa și
Hyundai folosește AI la scară largă: 30.000 de angajați utilizează deja noua tehnologie
Hyundai folosește AI la scară largă: 30.000 de angajați utilizează deja noua tehnologie
Grupul Hyundai Motor a ajuns, la aproximativ un an de la introducerea propriei platforme de inteligență artificială generativă, la un nivel de adoptare de 80% în rândul angajaților....
Comisia Europeană a cerut clarificări pe proiectul legii salarizării; urmează noi discuţii
Comisia Europeană a cerut clarificări pe proiectul legii salarizării; urmează noi discuţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat miercuri seara, la B1 TV, că proiectul legii salarizării unitare transmis Comisiei ...
Datorăm 265 milioane euro statelor în care au fost trataţi românii. Peste jumătate din sumă trebuie să plătim Germaniei şi Italiei
Datorăm 265 milioane euro statelor în care au fost trataţi românii. Peste jumătate din sumă trebuie să plătim Germaniei ...
România a intrat în anul 2026 cu o datorie totală de 265 de milioane de euro către statele în care asiguraţii români ...
Ce spune Bolojan despre tăierea burselor sociale ale copiilor pe perioada vacanței
Ce spune Bolojan despre tăierea burselor sociale ale copiilor pe perioada vacanței
Premierul Ilie Bolojan spune că proiectul privind plata burselor sociale doar în lunile de școală nu este încă o decizie ...