Autostrada Bucureștiului: Constructorul lotului 3 din A0 Sud are în șantier 200 de oameni – secretar de stat

La acest moment, constructorul lotului 3 din Autostrada de Centură București Sud (A0 Sud) are în șantier 200 de oameni, 4 utilaje de forat, 130 de camioane și 50 de alte tipuri de utilaje, a transmis secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu.
Ion Dobreanu - mar, 21 iun. 2022, 19:52
Autostrada Bucureștiului: Constructorul lotului 3 din A0 Sud are în șantier 200 de oameni - secretar de stat

„Chiar dacă, în ultima perioadă, constructorul s-a mobilizat mai bine, sunt în continuare nemulțumit de ritmul lucrărilor și i-am solicitat antreprenorului să crească numărul de muncitori și de utilaje în șantier, în așa fel încât să se respecte graficul și termenul contractual de finalizare a lucrării”, a mai spus oficialul din Tranporturi.

El a amintit că lucrările pe lotul 3 al A0 Sud au început în urmă cu 8 luni și a precizat că acum se lucrează la 5 din cele 13 poduri și pasaje de pe acest tronson de autostradă:

➡️ La pasajul nodului rutier peste A1 (km 0+000) a fost turnat primul radier, iar până joi va fi turnată și prima pilă. La acest pasaj au fost forați, armați și turnați toți piloții necesari.
➡️ 40 de piloți au fost forați, armați și turnați deja la pasajul peste râul Ciorogârla (km 99+932).
➡️ La pasajul peste DJ 601 mai sunt de forat, armat și turnat 18 piloți, 86 fiind executați deja (km 98+272).
➡️ 8 dintr-un total de 40 de piloți au fost forați, armați și turnați și la pasajul peste râul Sabar (km 94+322).
➡️ La pasajul peste calea ferată (km 93+396) au fost executați 16, dintre cei 256 de piloți necesari.

a0 sud lot 3 aktor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De asemenea, au fost executate 18 dintre cele 36 de podețe pentru a permite trecerea apelor pluviale. Se lucrează la relocarea rețelelor de utilități din zonă pentru a permite desfășurarea lucrărilor. Se desfășoară lucrări de îmbunătățire teren de fundare cu liant hidraulic, lucrări de decopertare strat vegetal, umplutură corp drum cu material necoeziv.

Lotul 3 al A0 Sud leagă DN6, în zona Bragadiru – Cornetu, până la A1, în zona localităților Ciorogârla – Dragomirești Vale (inclusiv nodul rutier dintre A0 și A1) și are o lungime de 18 km.

Contractul a fost atribuit asocierii Aktor SA – Euro Construct Trading SRL pentru 853,4 milioane de lei.

Vor fi construite 9 pasaje și 4 poduri, un nod rutier la intersecția cu A1, două parcări de scurtă durată și două spații de servicii.

Lucrările pe lotul 3 al A0 Sud sunt realizate în proporție de peste 8%, termenul estimat pentru finalizarea lor fiind octombrie 2023, conform celor mai recente date ale CNAIR.

Te-ar mai putea interesa și
De ce fiecare leu cheltuit într-un IMM produce efecte mult dincolo de bonul fiscal
De ce fiecare leu cheltuit într-un IMM produce efecte mult dincolo de bonul fiscal
În analiza economică, atenția este îndreptată frecvent către indicatorii mari: creștere economică, investiții străine, consum agregat sau politici fiscale. Aceștia sunt importanți, pentru......
FOTO Al 20-lea tren Alstom pentru România a fost recepționat pentru punerea în circulație cu călători
FOTO Al 20-lea tren Alstom pentru România a fost recepționat pentru punerea în circulație cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, astăzi, 01 iulie 2026, o echipă mixtă - formată din responsabili ...
Acordul comercial dintre UE şi SUA a intrat în vigoare
Acordul comercial dintre UE şi SUA a intrat în vigoare
Acordul comercial dintre Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite a intrat în vigoare miercuri, ceea ce permite Washingtonului ...
Cu cât au scăzut rezervele valutare ale BNR într-o lună – date oficiale
Cu cât au scăzut rezervele valutare ale BNR într-o lună – date oficiale
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României se situau la 30 iunie 2026 la nivelul de 63,493 miliarde de euro, în ...