Război în Ucraina: Peste zece explozii puternice la Nikolaev, două mari universităţi, lovite de rachete ruseşti

Peste zece explozii puternice s-au auzit vineri dimineaţă la Nikolaev (în sudul Ucrainei), a anunţat primarul oraşului Oleksandr Senkevici pe contul său Telegram, potrivit Ukrinform şi Unian.
AGERPRES - vin, 15 iul. 2022, 10:51
Război în Ucraina: Peste zece explozii puternice la Nikolaev, două mari universităţi, lovite de rachete ruseşti

”Alerta aeriană continuă! Nu ieşiţi din case şi adăposturi! Toate informaţiile importante vi le voi comunica mai încolo!”, le-a transmis edilul locuitorilor din Nikolaev, care a fost supus unui bombardament de amploare şi cu o zi în urmă.

Alerta aeriană a fost anunţat la ora locală 07:47, notează Ukrinform.

La scurt timp, primarul a venit cu un nou mesaj, indicând că pe teren acţionează echipe de intervenţie şi de salvare. Pe moment se ştie doar de doi răniţi, a mai spus el, adăugând că bilanţul victimelor se va actualiza pe măsura înlăturării dărâmăturilor.

”De data aceasta, raşistî (aşa cum îi numesc ucrainenii pe ruşi) au lovit Nikolaev dimineaţa, în jurul orei 07:50, ştiind bine că în acest moment sunt deja mulţi oameni pe străzi. Adevăraţi terorişti!”, a scris el pe contul său de Telegram.

Şeful administraţiei militare (ucrainene) a regiunii Nikolaev, Vitali Kim, a publicat ulterior o înregistrare video cu momentul în care o rachetă inamică loveşte una dintre universităţile din Nikolaev.

”Astăzi, statul terorist Rusia a atacat două mari universităţi din Nikolaev. Cel puţin zece rachete au fost lansate. Acum ne atacă şi educaţia. Lansez un apel către universităţile din întreaga lume democratică să declare Rusia ceea ce este cu adevărat – un (stat) terorist!”, subliniază Vitali Kim în postarea sa pe Twitter.

Potrivit armatei ucrainene, numai în Marea Neagră, Rusia dispune de un arsenal de 32 de rachete de croazieră Kalibr amplasate pe nave ale marinei ruse cu baza în Sevastopol (în peninsula Crimeea anexată de Moscova în 2014).

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski declarase anterior că Rusia a lansat de la începutul invaziei 2.960 de rachete asupra Ucrainei. ‘Ţinta principală a rachetelor (ruseşti) sunt obiectivele civile’, a declarat el.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului "iresponsabil" cu Iranul, înainte de vizita sa de săptămâna viitoare......
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
Vicepreşedintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ...
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că o propunere pentru şefia SRI ar fi avut şanse să întrunească ...