Daniel Constantin: România a cerut creşterea preţului de intervenţie, nefavorabil în momentul de față

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a declarat, vineri, la Alba Iulia, că preţul de vânzare poate fi influenţat prin mecanismele europene avute la dispoziţie şi prin influenţele asupra costului de producţie.
Economica.net - vin, 23 aug. 2013, 19:15
Daniel Constantin: România a cerut creşterea preţului de intervenţie, nefavorabil în momentul de față

După ce a subliniat că a fost un an agricol foarte bun, ministrul Constantin a spus că rămâne o problemă legată de preţul de vânzare.

‘E o producţie foarte mare, şi în România, şi în Rusia, şi în SUA, şi pe piaţa europeană, şi atunci preţul, oarecum, are tendinţa de scădere. Toată lumea întreabă cum putem să influenţăm preţul. Eu spun, în primul rând, că prin mecanismele europene pe care le avem la dispoziţie, alte mecanisme nu avem voie să înfiinţăm’, a declarat ministrul.

Daniel Constantin a precizat că există un preţ de intervenţie, care, în momentul de faţă, la nivel european este 101,3 euro pe tonă.

‘Este mult mai mic decât preţul de comercializare în momentul de faţă pe piaţă’, a spus oficialul.

Ministrul a menţionat că România a cerut creşterea acestui prag, pe care îl consideră în momentul de faţă nefavorabil.

‘Pe de altă parte, putem indirect, prin influenţele pe care le putem avea asupra costului de producţie. Faptul că anul acesta un fermier n-a mai plătit, să spunem, o mie de lei, cel care este în treapta a cincea poate de pompare, pe hectar, pentru a iriga, ci a plătit doar 700 de lei. (…). Deci un cost mult mai redus decât anul trecut. (…). Cred eu că a putut să aibă o influenţă asupra costului de producţie şi costul de producţie face parte din preţul final, de comercializare. Deci acestea sunt mecanismele pe care le avem la dispoziţie şi pe care am putut să le aplicăm şi putem să le aplicăm în perspectivă’, a declarat ministrul Agriculturii.

În altă ordine de idei, Daniel Constantin a menţionat că şi Ministerul Agriculturii a sesizat Consiliul Concurenţei privind o solicitare a fermierilor, adresată de aceştia şi şefului statului, în care era semnalată o eventuală, o posibilă înţelegere pe piaţa comercianţilor de cereale.

‘M-a bucurat promptitudinea domnului preşedinte care, în aceeaşi zi, a declanşat verificări să vedem dacă există o astfel de înţelegere. Eu sper să nu existe, pentru că lucrul acesta ar avea o gravitate extraordinară’, a subliniat Constantin.

Acesta a opinat că o astfel de analiză, pe care el nu ar numi-o anchetă, este benefică oricând.

Întrebat de jurnalişti ce va face dacă se vor dovedi adevărate cele reclamate de fermieri, ministrul a afirmat că există instrumentele legale prevăzute pentru Consiliul Concurenţei.

‘Ştiu că amenzile sunt usturătoare. Eu sper să nu se întâmple. Sigur că dacă ar exista, acest lucru ar avea impact imediat asupra preţului, dar eu sper să nu fie cazul’, a conchis ministrul.

Daniel Constantin a avut vineri, la Alba Iulia, întâlniri cu fermieri şi cu directorii serviciilor deconcentrate din judeţul Alba din cadrul MADR şi a vizitat mai multe societăţi din industria alimentară.

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul canadian de cinematografe Cineplex a lansat o schimbare strategică și a numit un nou director general
Lanțul canadian de cinematografe Cineplex a lansat o schimbare strategică și a numit un nou director general
Operatorului canadian de cinematografe Cineplex Inc a lansat o revizuire strategică. în urma căreia s-ar putea ajunge la o vânzare, şi a anunţat un nou director general care îl va înlocui pe......
Reziliența financiară într-o economie a șocurilor succesive
Reziliența financiară într-o economie a șocurilor succesive
Am parcurs cel mai recent raport interimar al OECD, sugestiv intitulat Weathering Successive Shocks. Dincolo de prognozele ...
Nicușor Dan, în discursul din fața Adunării Generale a ONU: Ameninţarea Federaţiei Ruse nu se limitează doar la Ucraina. Europa este ţinta unui război hibrid
Nicușor Dan, în discursul din fața Adunării Generale a ONU: Ameninţarea Federaţiei Ruse nu se limitează doar la Ucraina. ...
Ameninţarea Federaţiei Ruse nu se limitează doar la Ucraina, Europa fiind ţinta unui război hibrid care cuprinde atacuri ...
Premieră pe piața imobiliară: Proba de 48 de ore înainte de achiziția apartamentului. Dezvoltatorul Impact dă banii de rezervare înapoi dacă nu-ți place casa
Premieră pe piața imobiliară: Proba de 48 de ore înainte de achiziția apartamentului. Dezvoltatorul Impact dă banii ...
Dezvoltatorul de locuințe Impact Developer & Contractor vine cu o premieră pe piața imobiliară. Similar testelor cu mașinile, ...