Lucrările la calea ferată din Portul Constanța sunt aproape 60% finalizate, la 75 de zile de la debut

Progresul fizic al lucrărilor executate de Wiebe România pe Lotul I (Prioritatea I), din Portul Constanţa (Port Zona A şi Port Zona B) a ajuns la 57%, după 76 de zile de la emiterea ordinului de începere, informează CFR SA.
AGERPRES - mar, 30 aug. 2022, 18:17
Lucrările la calea ferată din Portul Constanța sunt aproape 60% finalizate, la 75 de zile de la debut

În ceea ce priveşte stadiul de execuţie, s-au înregistrat 3.111 metri de suprastructură CF nouă (47% din cantitatea necesară), 17 aparate de cale noi montate (54% din cantitatea necesară).

Totodată, trei linii CF au fost redeschise circulaţiei/operaţiunilor de manevră, respectiv liniile 1, 5 şi 6 din zona Siloz 2.

Potrivit sursei citate, au mai rămas 73 de zile. Ordinul de începere a lucrărilor a fost stabilit la data de 15 iunie 2022, iar durata de execuţie a lucrărilor este de 149 de zile.

Reprezentanţii CFR susţin că finanţarea se face din Fondul de rezervă al Guvernului României.

Te-ar mai putea interesa și
Planul gigantic prin care One United Properties vrea să-i întreacă pe frații Pavăl pe piața de birouri
Planul gigantic prin care One United Properties vrea să-i întreacă pe frații Pavăl pe piața de birouri
One United Properties face schimbări majore pentru următorii cinci ani, a anunțat Victor Căpitanu, cofondatorul și CEO-ul companiei, în cadrul Capital Markets Day. Unul dintre obiective este......
Raed Arafat, inculpat pentru contrabandă în dosarul privind achiziţionarea unui elicopter
Raed Arafat, inculpat pentru contrabandă în dosarul privind achiziţionarea unui elicopter
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a fost chemat vineri la Parchetul Militar de pe lângă ...
Criza la metrou. Bugetul Metrorex pe 2026 ar putea fi aprobat azi. Când vor fi plătite salariile și câți bani se alocă pentru investiții
Criza la metrou. Bugetul Metrorex pe 2026 ar putea fi aprobat azi. Când vor fi plătite salariile și câți bani se alocă ...
Bugetul pe 2026 al Metrorex ar putea fi aprobat azi în ședința de Guvern, ceea ce înseamnă că angajații companiei ...
Studiu Vela Group: Situația pensiilor din România în T2 2026
Studiu Vela Group: Situația pensiilor din România în T2 2026
Acest studiu este realizat de Vela Group pe baza celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică ...