Remaniere guvernamentală în Serbia pentru a face faţă crizei

Parlamentul sârb a dat undă verde luni seară remanierii guvernului condus de primul ministru socialist Ivica Dacic, în speranţa de a pune capăt crizei economice şi aduce ţara mai aproape de Uniunea Europeană, informează AFP.
Economica.net - mar, 03 sept. 2013, 12:35
Remaniere guvernamentală în Serbia pentru a face faţă crizei

Unsprezece noi miniştri au intrat în guvern, dintre care Lazar Krstic, fost asociat al cabinetului de consultanţă McKinsey & Co, care ia portofoliul Finanţelor.

Responsabilul anterior al Finanţelor, membru al unui mic partid al coaliţiei guvernamentale, URS, a fost forţat să demisioneze după ce a fost abandonat de ceilalţi membri ai coaliţiei, nemulţumiţi de ritmul reformelor menite să relanseze economia.

Noul guvern va trebui să abordeze restructurarea sectorului public, prin reduceri de cheltuieli şi privatizări, potrivit experţilor de la Fondul Monetar Internaţional /FMI/.

Produsul Intern Brut al Serbiei /PIB/ a scăzut cu 1,7% în 2012, cu o rată de şomaj atingând 24%.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...