Ponta: Comisia parlamentară pe Roşia Montană, o platformă democratică de dezbatere a proiectului

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că a convenit cu liderul PNL Crin Antonescu constituirea unei comisii parlamentare care să fie o platformă democratică de dezbatere a proiectului privind Roşia Montană şi în care să fie prezentate toate datele despre acesta.
Economica.net - J, 12 sept. 2013, 17:42
Ponta: Comisia parlamentară pe Roşia Montană, o platformă democratică de dezbatere a proiectului

„Două ore am discutat astăzi (cu Crin Antonescu – n.r.). Ideea e să facem o comisie parlamentară în care absolut toţi cei care, în primul rând, sunt împotriva proiectului să poată să aibă o platformă democratică de manifestare şi cei care acum protesteză pentru a se face proiectul … Se pun la dispoziţia tuturor parlamentarilor toate datele, acele cifre pe care, pe bună dreptate, le cerea şi domnul Antonescu şi în felul acesta există dialog şi dezbatere, ceea ce e absolut necesar”, a menţionat Ponta.

În acest context, premierul a spus că, din discuţiile cu PDL, liderii acestui partid doresc ca Guvernul să facă proiectul, dar fără o dezbatere parlamentară, ceea ce, în opinia premierului nu este admisibil.

De asemenea, Victor Ponta a fost întrebat de jurnalişti cum comentează afirmaţia lui Crin Antonescu legată de asumarea proiectului.

„Nu-mi e deloc teamă. Din acest motiv am şi trimis legea în Parlament. Dacă 15 ani n-a avut nimeni curaj s-o trimită, cu toate datele, eu am avut. Mai mult, în sfârşit, foarte mulţi oameni au aflat tot ceea ce înseamnă acel proiect: cine l-a aprobat, când, ce scrie în licenţă, care sunt cheltuielile. Cred că asta trebuia să facă orice prim-ministru din ’99 încoace, dar mi-am asumat eu acest lucru şi cred că am făcut foarte bine”, a spus Ponta.

Întrebat despre declaraţia lui Crin Antonescu potrivit căreia el ar face un joc „parşivel”, premierul a spus: „Tot ce am de spus şi de reproşat unui partener al meu o fac în privat, în public oamenii aşteaptă să ne purtăm normal, să rezolvăm problemele lor şi asta am şi făcut astăzi. Am stat două ore, am discutat toate problemele pe care le avem şi am anunţat deciziile. Asta înseamnă normalitate”.

Te-ar mai putea interesa și
Preț uimitor pentru Tesla Model Y: Sub 20.000 de euro în Japonia
Preț uimitor pentru Tesla Model Y: Sub 20.000 de euro în Japonia
O analiză a pieței auto globale evidențiază o situație macroeconomică atipică în Japonia: Tesla Model Y, SUV-ul electric de referință al companiei conduse de Elon Musk, se comercializează......
Buşoi: Cât timp UE nu găseşte o soluţie de reducere a costurilor la energie electrică, va fi dificil ca noi să avem preţuri mai mici
Buşoi: Cât timp UE nu găseşte o soluţie de reducere a costurilor la energie electrică, va fi dificil ca noi să avem ...
Stocarea este una dintre soluţiile la care trebuie să lucrăm mai intens, dar cât timp Uniunea Europeană nu găseşte ...
Carburanții sunt scumpi, dar s-ar fi putut scumpi și mai mult în România. Creșterea prețurilor din benzinării este mai redusă decât creșterea cotațiilor internaționale, cum stăm comparativ cu celelalte țări UE. Raport al Consiliului Concurenței GRAFICE
Carburanții sunt scumpi, dar s-ar fi putut scumpi și mai mult în România. Creșterea prețurilor din benzinării este ...
În pofida creșterilor susținute din ultima vreme, prețurile carbuanților din România rămân sub media UE, iar creșterea ...
Noua unitate de producţie de carburanţi sustenabili de la rafinăria Petrobrazi. Cum merg lucrările de la investiţia de 560 mil. euro a OMV Petrom
Noua unitate de producţie de carburanţi sustenabili de la rafinăria Petrobrazi. Cum merg lucrările de la investiţia ...
OMV Petrom avansează cu lucrările la noua unitate de producţie de carburanţi sustenabili de la rafinăria Petrobrazi, ...