IEA: Rusia va pierde poziţia de lider în exportul de energie

Rusia va pierde în următorii ani poziţia de lider mondial în exportul de energie, din cauza consecinţelor invaziei din Ucraina şi în special ca urmare a reducerii vânzărilor de gaze în Europa, piaţa sa tradiţională, potrivit Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), citată de EFE.
AGERPRES - J, 27 oct. 2022, 13:22
IEA: Rusia va pierde poziţia de lider în exportul de energie

În raportul său anual privind perspectivele globale, publicat joi, IEA estimează că exporturile de combustibili fosili ale Rusiei nu vor reveni niciodată la nivelurile din 2021 şi asta în pofida reorientării ţării către pieţele asiatice.

În termeni globali, IEA calculează că, dacă anul trecut exporturile Rusiei au reprezentat circa 20% din schimburile internaţionale cu energie, procentul va scădea la 13% în 2030, ca urmare a ultimelor politici puse în aplicare după izbucnirea conflictului.

O bună parte din „terenul pe care Rusia îl va pierde” în ceea ce priveşte vânzările de combustibili fosili va fi câştigat de Statele Unite ale Americii şi Orientul Mijlociu, arată raportul.

Şi mai mare va fi reducerea dacă se vor lua în calcul doar gazele, unde, de la o cotă de 30% în exporturile mondiale în 2021, Rusia va scădea la 15% la începutul următorului deceniu.

Motivul este în primul rând decizia ţărilor europene de a se desprinde, progresiv, de gaze, şi în special de cele din Rusia.

Autorii raportului preconizează că cererea de importuri de gaze naturale în Uniunea Europeană va scădea de la 370 de miliarde de metri cubi în 2021 la 230 de miliarde anual în 2030 şi la 140 de miliarde în 2035.

Procentul care va reveni Rusiei va fi tot mai limitat de posibilităţile de aprovizionare prin gazoductele care vin de la zăcămintele norvegiene şi din Magreb şi de achiziţiile de GNL din diferite ţări.

În plus, pentru Rusia, alternativa pieţei din China este limitată, deoarece importatorii din gigantul asiatic cumpără în mod activ GNL, astfel că, potrivit IEA, „nu va fi spaţiu pentru un alt gazoduct la scară mare din Rusia”.

Te-ar mai putea interesa și
Program guvernare – Pachet de simplificare şi predictibilitate pentru firme. Sarcinile administrative vor fi reduse cu minimum 25%, iar termenele de autorizare cu minimum 30%
Program guvernare – Pachet de simplificare şi predictibilitate pentru firme. Sarcinile administrative vor fi reduse ...
Sarcinile administrative vor fi reduse cu minimum 25%, iar termenele de autorizare cu minimum 30%, în urma adoptării unui pachet legislativ ce vizează simplificare şi predictibilitate pentru......
Ce măsuri sunt în programul de guvernare pentru transporturi – proiecte de parteneriat public-privat, concesiuni, comasări şi reorganizări
Ce măsuri sunt în programul de guvernare pentru transporturi – proiecte de parteneriat public-privat, concesiuni, ...
Atribuţiile Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi Companiei Naţionale de Investiţii ...
Primul pachet de simplificare a accesării fondurilor europene, în primele 100 de zile – Program guvernare
Primul pachet de simplificare a accesării fondurilor europene, în primele 100 de zile – Program guvernare
Guvernul îşi propune să adopte, în primele 100 de zile de mandat, un pachet de măsuri pentru simplificarea accesării ...
Program guvernare – Minimum 10.000 de IMM-uri ar urma să beneficieze de sprijin prin fonduri europene
Program guvernare – Minimum 10.000 de IMM-uri ar urma să beneficieze de sprijin prin fonduri europene
Guvernul îşi propune să sprijine minimum 10.000 de întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) până la finalul actualei ...