PMB: Taxa hotelieră în 2014 ar putea fi 1 la sută din veniturile din cazare

O taxă hotelieră de 1 la sută din veniturile provenite din cazare ar putea fi aplicată în 2014 în Capitală, potrivit unui proiect de hotărâre al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), lansat în dezbatere publică.
Economica.net - mie, 09 oct. 2013, 20:23
PMB: Taxa hotelieră în 2014 ar putea fi 1 la sută din veniturile din cazare

În expunerea de motive a documentului, se arată că, în conformitate cu prevederile art. 278 alin.1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, „consiliul local poate institui o taxă pentru şederea într-o unitate de cazare, într-o localitate asupra căreia consiliul local îşi exercită autoritatea”.

„Taxa hotelieră se calculează prin aplicarea cotei stabilite la tarifele de cazare practicate în unităţile de cazare”, iar „taxa hotelieră în cotă de 1 % din valoarea totală a cazăii/tariful de cazare pentru fiecare zi de sejur a turistului se încasează de persoanele juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea, odată cu luarea în evidenţă a persoanelor cazate”, potrivit art. 279 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Proiectul PMB se află în dezbatere publică până la data de 22 octombrie, pe site-ul instituţiei, după această dată urmând să fie supus dezbaterii consilierilor municipali într-o şedinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Conform normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal, dacă hotărârea nu este adoptată până la data de 31 mai a anului în curs, atunci taxa hotelieră nu se plăteşte în anul următor.

În ultimii trei ani, nu a fost încasată o taxă hotelieră în Bucureşti, proiectele de hotărâre elaborate anual de PMB în acest sens nefiind adoptate de CGMB.

Primarul general Sorin Oprescu declara, la sfârşitul lunii mai 2011, că în 2010, când taxa hotelieră era de trei procente din veniturile provenite din cazare, municipalitatea a obţinut astfel 400 de milioane de lei.

Cota taxei se stabileşte de consiliul local şi este cuprinsă între 0,5 şi 5 la sută. Din 2006, cota pentru Bucureşti a fost de 3 la sută.

Te-ar mai putea interesa și
DRP deschide înscrierile pentru Taberele ARC 2026. 9.000 de locuri gratuite sunt oferite pentru copiii și tinerii români din diaspora și comunitățile istorice
DRP deschide înscrierile pentru Taberele ARC 2026. 9.000 de locuri gratuite sunt oferite pentru copiii și tinerii români ...
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) anunță deschiderea sesiunii de înscriere pentru cea de-a XVII-a ediție a Programului de Tabere ARC și pune la dispoziția elevilor și......
Reţeaua fungică subterană a Pământului este atât de vastă încât ar acoperi 10% din Calea LacteeReţeaua fungică subterană a Pământului este atât de vastă încât ar acoperi 10% din Calea Lactee
Reţeaua fungică subterană a Pământului este atât de vastă încât ar acoperi 10% din Calea LacteeReţeaua fungică ...
Reţeaua fungică subterană a Pământului este atât de vastă încât, dacă ar fi proiectată în spaţiul cosmic, s-ar ...
Europa se teme deja de dependența prea mare de LNG din SUA și ezită să mai cumpere
Europa se teme deja de dependența prea mare de LNG din SUA și ezită să mai cumpere
Cumpărătorii europeni nu se angajează în acorduri pe termen lung pentru furnizarea de gaze naturale lichefiate (LNG) ...
Rolex crește prețurile pentru ceasurile sale de aur, datorită unei cereri puternice din partea clienților bogați
Rolex crește prețurile pentru ceasurile sale de aur, datorită unei cereri puternice din partea clienților bogați
Producătorul elveţian de ceasuri de lux Rolex a majorat în această lună preţurile modelelor din aur, la nivel global, ...